Lucire de speranță: Covid-19 încetinește în țările supuse izolării. Numărul de cazuri noi încetinește clar de o săptămâna în Italia, Franța și Spania, unde populația este izolată în case

O luminiță la capătul tunelului. Izolarea începe să renteze, cel puțin conform cifrelor din ultimele zile. Ele arată clar o tendință de încetinire a apariției de noi cazuri de coronavirus în Italia, Spania și Franța, cele trei țări europene cele mai afectate și care au fost primele care au interzis ieșirea din case.

Stabilizare posibilă în Italia peste opt zile

Creșterea zilnică a cazurilor înregistrate a scăzut la 7% în Italia între vineri și sâmbătă, față de 8% cu o zi mai devreme și 14% în urmă cu o săptămâna și, mai ales, 23% a doua zi după decretarea izolării acasă, pe 17 martie. În Spania, creșterea a trecut de la 43% în ziua decretării izolării, pe 13 martie, la 9% duminică!

Decelerarea este identică în ce privește decesele, chiar dacă fluxul cotidian rămâne impresionant din cauza numărului mare de persoane contaminate: numărul total de morți nu a crescut „decât” cu 14% în Spania duminică, față de 47% în ziua izolării și cu mai puțin ce 10% în Italia, față de 20% în urmă cu două săptămâni. În Franța, creșterea a fost de 16% sâmbătă, față de 40% în ziua decretării izolării.

O speranță cam în zece zile

În acest ritm regulat de descreștere de circa un punct pe zi, epidemia ar trebui să fie stabilizată, adică să nu mai dea ocazia înregistrării de noi cazuri, sâmbăta viitoare în Italia și către 10 aprilie în Franța, dacă nu se produce niciun accident. Ceea ce nu înseamnă că epidemia va fi încheiată, ci pur și simplu că “stocul” de cazuri simptomatice și de morți va înceta să crească. Va mai fi nevoie de săptămâni înainte de a ne asigura că virusul nu mai circulă printre purtători sănătoși.

Descreșterea se observă și în țările care au aplicat izolarea devreme, Liban (creștere cu 6% sâmbătă), Cehia (13%), dar curios, nu în Belgia. Aceste cifre nu se referă decât la cazurile oficiale, care reprezintă fără îndoială mai puțin de o zecime din numărul de contaminați, potrivit epidemiologilor. Dar nimic nu ne face să credem că tendința este diferită în realitate.

Nerăbdătorii s-ar putea supăra că izolarea strictă nu a dus la o oprire imediată a cazurilor noi, dar nu țin cont de efectul retard. Durata incubării, între contaminare și primele simptome, este de 5,5 zile în medie. În Franța, unde nu sunt testate decât cazurile grave, adică după circa o săptămâna de boală, timpul între contaminare și depistare este deci de două săptămâni în medie. Este timpul necesar pentru ca izolarea să acționeze pe deplin.

Contra-exemple tulburătoare

Faptul că fluxul de cazuri noi a început să scadă în urmă cu opt zile este, deja, tulburător, deoarece acest lucru se referă la persoane contaminate, în realitate, înaintea începerii izolării. Aceasta, cu costuri economice și sociale astronomice, s-ar părea că nu a fost indispensabilă? O explicație, totuși: scăderea care a început în urmă cu o săptămâna corespunde se pare extincției unei serii de cazuri “expres”, contaminate imediat după începerea izolării, dar la care durata incubației a fost deosebit de scurtă, două zile, și ale căror simptome fulgerătoare le-au trimis la spital după trei zile.

Există totuși alte contra-exemple care ridică întrebări. Și în Elveția, care nu a decis izolarea, numărul de cazuri noi scade la fel de repede, cu 10% pe zi. Ceea ce, este adevărat, se poate explica ținând cont de civismul elvețian. În Suedia, unde viața este absolut normală, creșterea numărului de cazuri nu depășește 10% pe zi și a scăzut chiar la 2% sâmbătă.

Sursa: Les Echos / Autor: Yves Bourdillon / Traducere: Gabriela Sîrbu (Rador)