G4Media.ro

Lucrările de licență de la Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au fost…

Foto: Unsplash.com

Lucrările de licență de la Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au fost eliminate. Decanul Șerban Diaconescu: Eliminarea a fost făcută la cererea studenților. Există și o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat

Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență, scrie Edupedu.ro.

Decizia a fost luată la cererea studenților. Decanul facultății, Șerban Diaconescu, a declarat pentru Edupedu.ro că a fost luată în considerare și incapacitatea programelor anti-plagiat de a detecta furtul literar.

Viitorii absolvenți ai Facultății de Drept a UBB nu mai trebuie să pregătească lucrări de licențe pentru a absolvi începând cu sesiunea din iulie a anului academic 2024-2025. Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce „peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru”, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății.

Astfel, examenul de tip grilă rămâne singura probă pe care studenții trebuie să o promoveze.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...