G4Media.ro

Lucrările la Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, au fost…

Sursa Foto: euronews.com

Lucrările la Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, au fost reluate după o fază de testare/ Compania rusă Fortuna: Toate lucrările se desfăşoară în conformitate cu autorizaţiile primite

Lucrările de construcţie la gazoductul Nord Stream 2 între Rusia şi Germania au fost reluate sâmbătă în apele daneze după o fază pregătitoare de aproape două săptămâni, a anunţat Nord Stream 2, relatează AFP, citată de Agerpres.

Instalatorul rus de conducte Fortuna, ”care a început lucrările pe 24 ianuarie (…) a început, după teste reuşite, astăzi (sâmbătă) instalarea ţevilor”, a indicat compania într-un comunicat.

”Toate lucrările se desfăşoară în conformitate cu autorizaţiile primite”, se menţionează în comunicat.

La începutul lunii decembrie, lucrările pentru Nord Stream 2, un proiect în valoare de peste 9 miliarde de euro şi 1.200 de kilometri de legătură submarină, au fost reluate în apele germane, după ce au fost suspendate timp de aproape un an din cauza sancţiunilor americane.

Nord Stream a fost autorizat de autorităţile daneze să reia lucrările în apele sale, începând cu 15 ianuarie. Dar operatorul menţionase o fază ”pregătitoare” înainte de reluarea lucrărilor, pe fondul incertitudinii legate de transferul de putere între fostul preşedinte american Donald Trump şi succesorul său Joe Biden.

Context

Departamentul de Stat al SUA a reafirmat că gazoductul Nord Stream 2, care urmează să aducă gaz natural din Rusia în Germania via Marea Baltică, subminează securitatea transatlantică, notează joi dpa, citată de Agerpres.

„Nord Stream 2 şi al doilea tronson al Turk Stream sunt proiectate să întărească pârghiile Rusiei asupra aliaţilor şi partenerilor noştri şi subminează securitatea transatlantică”, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Price a subliniat că SUA vor continua să monitorizeze construirea conductei, despre care se crede că este finalizată în proporţie de circa 90%.

„Vom monitoriza activităţile de finalizare sau certificare a conductei şi dacă au loc astfel de activităţi vom face o evaluare a aplicabilităţii de sancţiuni”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sancţiunile sunt unul din numeroasele instrumente de care dispun Statele Unite, a menţionat el.

SUA susţin că Nord Stream 2 va submina securitatea energetică a Europei, făcând ca Germania şi alţi aliaţi ai SUA să depindă în prea mare măsură de livrările de energie din Rusia, aminteşte dpa.

În acelaşi timp, gazoductul ocoleşte Ucraina, ceea ce o privează de taxele de tranzit de care poate beneficia pentru transportul gazului rus în restul Europei.

SUA au sancţionat mai multe companii implicate în construirea Nord Stream 2, dar cancelarul german Angela Merkel continuă să sprijine acest proiect.

Susţinătorii Nord Stream 2 au acuzat de asemenea Washingtonul că de fapt este interesat să vândă gaz natural american în Europa.

Noile declaraţii de la Departamentul de Stat vin pe fondul intensificării apelurilor către Germania de a abandona proiectul, în lumina tratamentului acordat de Rusia disidentului Aleksei Navalnîi şi susţinătorilor acestuia.

Ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaev, a asigurat că speculaţiile privind o dependenţă a Europei de gazul rus sunt nefondate, într-o declaraţie publicată miercuri de Berliner Zeitung.

Citește și

Arestarea lui Navalnîi nu este un motiv pentru abandonarea proiectului Nord Stream 2, spune noul şef al CDU, principalul partid aflat la putere în Germania

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. „Ma Bucur nespus pentru proiect”. Nemtii alimenteaza cu bani rusii, si ei fac ce stiu mai bine, destabilizeaza tari, provoaca razboaie si haos.

    • Vezi ca confunzi putin rusia cu s.u.a. Ia cu creion si hartie cate razboaie au pornit ”americanii” in ultimii 70 de ani si cate rusii, o sa iti dea cu virgula rau.

  2. Deci practic Putin a mictionat pe sancțiunile americane!

  3. Torbjorn putinist, majoritatea conflictelor directe sau indirecte de pe glob sunt stalinesto-putiniste. N-ai sa vezi nici in jungla africana nici in cea sud-americana altce decat ak-47.
    Rusia alimenteaza conflicte, mentine presiune.
    Iar unele vizeqza direct Romania, dobitocule, prin Transnistria si resursele de gaz natural ale Romaniei din Marea Neagra. De asta si-au intins tentaculele cu Lukoil Overseas in platforma romaneasca, jigodie rusofila.

  4. Lumea nu trebuie să omită câteva informații cheie care văd cu nu apar corect, complet și succint cam pe niciunde:

    Nord Stream 2 este un proiect comercial finanțat privat de șase mari companii energetice în frunte cu Public Joint Stock Company (PJSC) Gazprom (cel mai mare furnizor de gaze naturale din lume, reprezentând aproximativ 15% din producția mondială de gaze) care deține 51% din acțiunile Nord Stream 2, urmat de ENGIE, OMV, Shell, Uniper și Wintershall Dea.

    Conducta va transporta suficient gaz pentru a alimenta 26 de milioane de gospodării. Am cercetat puțin și, conform statisticilor, sunt 195 de milioane de gospodării în UE. Așadar, Nord Stream 2 va acoperi 13.33% din gospodăriile din UE.

    Lobbyștii pro-Nord Stream 2 sunt cei care au de câștigat financiar din proiect. În ecuație mai intră și băncile care oferă finanțare externă în proporție de 70% din valoarea proiectului. Cu tot cu contractori și alți parteneri, proiectul implică peste 200 de companii din 17 țări din întreaga lume.
    Aceste companii, acționarii lor și angajații cu salarii mari nu sunt interesați de riscuri militare și încălcarea drepturilor umane fundamentale în Rusia, pe ei îi interesează banii.
    Ca în orice poveste, și aici vorbim de câștigul enorm al unui procent foarte mic de indivizi pe riscurile asumate de sute de milioane de oameni.

    • *că nu apar

    • Companii private in Rusia ? – Foarte buna gluma ! PutinOtravitorul va avea un instrument de santaj extraordinar , trebuie tinut asta minte. Pe aceasta conducta vor sta intregi industrii plus populatia. Toate discutiile si negocierele ulterioare de natura economica/militara se vor face cu mana pe robinet.

  5. Speram sa fie gata cit mai devreme acest gazoduct. Pot sa plinga americanii ca nu au cui sa vanda LNG-ul lor