Lucruri mai puțin știute despre batiscafuri, submersibilele care explorează marile adâncimi ale oceanelor/ Inventatorul lor este și primul om care a urcat la peste 17.000 de metri, în stratosferă, cu un balon revoluționar

Batiscaful este un aparat de explorare a marilor adâncimi ale mărilor și oceanelor, cu autonomie de mișcare, de unde vine și denumirea acestuia (din greacă: ”bathys”/adânc și ”skaphe”/barcă). Părintele batiscafurilor este nimeni altul decât fizicianul Auguste Piccard, primul om care a ajuns în stratosferă, la peste 15.000 de metri, cu un balon al cărui principiu l-a aplicat și la construirea primului batiscaf.

Cel mai cunoscut episod din istoria batiscafurilor este lansarea Trieste, construit de fiul lui Auguste Piccard, Jacques Piccard, al cărui aparat a reușit să ajungă pentru prima dată până la 6000 de metri.

Și astăzi, cele mai multe batiscafuri pot coborî până la această adâncime, însă recordul a fost stabilit în 23 ianuarie 1960, când Jacques Piccard și Don Walsh au atins punctul maximum la acea vreme în Groapa Marianelor, de 10.916 metri. Astăzi, adâncimea maximă cunoscută din Groapa Marianelor și, în general, de pe glob este 11.022 metri.

Batiscaful este alcătuit din două componente principale: O cabină a echipajului și un plutitor. Cabina grea din oțel este concepută pentru a rezista presiunii, care crește cu cât crește adâncimea. Presiunea pe fundul oceanului poate fi de 1.130 de kilograme pe centimetru pătrat, iar acest lucru este suficient pentru a zdrobi submarinele, arată educationa.nationalgeographic.org.

”Trieste”, batiscaful care a reușit să ajungă pe fundul oceanului, în cel mai adânc punct cunoscut, a fost dezvoltarea unui concept studiat pentru prima dată în 1937 de fizicianul elvețian Auguste Piccard, așa cum arată history.navy.mil. Al Doilea Război Mondial a întârziat lucrările sale la submarinul de cercetare de mare adâncime până în 1945, când a lucrat cu guvernul francez la dezvoltarea ambarcațiunii.

În 1952, Piccard a fost invitat la Trieste, în Italia, pentru a începe construcția. Instrumentele științifice și de navigație pentru navă au provenit din Elveția, Germania și Italia. În august 1953, batiscaful a fost pus pentru prima dată în apă, iar mai târziu, în aceeași lună, Piccard și fiul său, Jacques, s-au scufundat până la o adâncime de cinci brațe (aprox. 9000 de metri).

După câțiva ani de operațiuni în Mediterana, Marina SUA a achiziționat nava în august 1958 și a transportat batiscaful la San Diego, California. Începând din decembrie 1958, Trieste a fost dotată cu o sferă mai puternică, fabricată de Krupp Iron Works din Germania.

În urma fabricării navei, Trieste a fost transportată în Guam pentru a participa la Proiectul „Nekton”. La 23 ianuarie 1960, Trieste a intrat în istorie atunci când locotenentul Don Walsh, USN, și Jacques Piccard au coborât șapte mile până la adâncimea Challenger – situată la capătul sudic al Gropii Marianelor – cel mai adânc punct cunoscut al oceanelor Pământului (10.916 m), conform geology.com.

După această scufundare istorică, batiscaful a fost revizuit și apoi a efectuat o serie de scufundări în afara zonei San Diego, sprijinind obiectivele de cercetare ale Marinei. În aprilie 1963, submarinul nuclear Thresher (SSN-593) a fost pierdut cu tot cu oameni în largul coastei Massachusetts. Trieste a fost transportat în cealaltă parte a țării, la Boston, unde a început să caute submarinul pierdut. După mai multe scufundări, Trieste a descoperit resturi de la Thresher la 220 de mile în largul Cape Cod, printre care se afla și vela submarinului, pe care se vedea clar numărul „593”. Pentru rolul său în căutarea lui Thresher, batiscaful și comandantul său au fost recompensați cu Navy Unit Commendation.

După încheierea misiunii de căutare, Trieste a fost scos din serviciu și returnat la San Diego. La începutul anului 1980, batiscaful a fost transportat la Washington Navy Yard, unde nava a fost expusă la Muzeul Național al Marinei SUA.

Auguste Piccard, părintele batiscafului, s-a născut la 28 ianuarie 1884 în Basel (Elveția) și a murit la 24 martie 1962 în Lausanne (Elveția) și a fost cunoscut pentru explorarea stratosferei superioare și a adâncurilor mării cu nave de concepție proprie. În 1930 a construit un balon pentru a studia razele cosmice, conform britannica.com. În 1932 a dezvoltat un nou design de cabină pentru zborurile cu balonul, iar în același an a urcat la 17.008 metri.

Piccard s-a născut într-o familie de savanți elvețieni. Tatăl său, Jules Piccard, a fost profesor de chimie la Universitatea din Basel. Auguste și fratele său geamăn, Jean, s-au înscris împreună la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zürich, unde au studiat fizica și, respectiv, chimia. Când au devenit doctori în științe, amândoi au decis să predea în universități; Jean, chimistul, a plecat mai întâi la München, apoi la Lausanne și apoi în Statele Unite, iar Auguste, fizicianul, a rămas la Institut. În 1920, Auguste s-a căsătorit cu fiica unui istoric francez de la Sorbona (Universitățile din Paris I-XIII).

Piccard a devenit interesat de ascensiunile cu balonul ca mijloc de a face experimente. A participat la multe studii de cercetare importante, iar atunci când Universitatea din Bruxelles a creat o catedră de fizică aplicată în 1922, Piccard, care era și mecanic și inginer, a acceptat cu ușurință postul.

După ce a studiat razele cosmice, el a conceput un experiment pentru observarea acestora la ascensiuni la peste 16.000 de metri (52.500 de picioare). Ascensiunile anterioare demonstraseră că stratosfera poate fi fatală și că pentru a pătrunde în stratul izotermic, cu presiunea sa scăzută, ar fi necesar un balon revoluționar. El a construit un astfel de balon în 1930, cu finanțare belgiană. Principala sa caracteristică inovatoare a fost o cabină etanșă, dotată cu aer presurizat; această tehnică a devenit mai târziu obișnuită pe avioane.

O altă inovație a fost proiectarea unui balon foarte mare, cu o rezistență suficientă la ascensiune, astfel încât, la plecare, să nu fie nevoie să fie umplut complet. La 27 mai 1931, Piccard și Paul Kipfer au ajuns la o altitudine de 15.781 de metri (51.775 de picioare), unde presiunea atmosferică este de aproximativ o zecime din cea de la nivelul mării. La întoarcerea la suprafață, savanții-aventurieri au fost primiți triumfător la Zürich și apoi la Bruxelles.

În 1932, într-o cabină nouă, dotată cu un radio, Piccard a reușit să atingă altitudinea de 17.008 metri (55.800 de picioare). În anul următor, folosind aceeași tehnică, dar cu baloane mai mari, alți baloniști s-au ridicat la 18.501 metri (aproximativ 60.700 de picioare) în Uniunea Sovietică și la 18.592 de metri (aproximativ 61.000 de picioare) în Statele Unite.