G4Media.ro

Ludovic Orban: Am votat candidatura Ralucăi Turcan pentru şefia Camerei Deputaţilor

Facebook

Ludovic Orban: Am votat candidatura Ralucăi Turcan pentru şefia Camerei Deputaţilor

PNL a aprobat prin vot, în şedinţa Biroului Executiv Naţional de marţi, candidatura deputatului Raluca Turcan pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a mandatat conducerea grupului parlamentar să poarte negocieri în acest sens.

„Noi am votat candidatura Ralucăi Turcan. De asemenea, am mandatat conducerea grupului parlamentar să poarte negocieri privitoare la preşedinţia Camerei Deputaţilor. Din punctul nostru de vedere, PSD – ALDE nu mai au ce să caute la şefia Camerei Deputaţilor şi vom încerca să înlocuim preşedintele Camerei Deputaţilor, care a făcut atâta rău imaginii Parlamentului şi imaginii externe a României, cu un candidat care să poată să asigure conducerea Camerei Deputaţilor în spiritul şi respectul Constituţiei, al legalităţii şi al Regulamentului Camerei”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, marţi, la finalul Biroului Executiv Naţional al partidului.

Întrebat de ce PNL şi USR nu ajung la un consens privind un candidat comun pentru conducerea Camerei Deputaţilor, el a răspuns: „Şi dacă vor fi doi candidaţi nu este niciun fel de problemă pentru că, dacă majoritatea PSD – ALDE nu reuşeşte să adune jumătate plus unu dintre voturi, va exista turul doi şi între noi va exista o înţelegere de susţinere în turul doi. Problema este să reducem numărul de voturi pentru susţinerea candidatului PSD, asta este marea problemă pe care o avem în aceste discuţii”.

Raluca Turcan este liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor.

Liviu Dragnea, care a condus Camera Deputaţilor, a fost condamnat definitiv luni în dosarul DGASPC Teleorman şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Citește și: Dan Barna: Este de dorit să avem un candidat unic al Opoziției la șefia Camerei Deputaților / USR îl propune de Stelian Ion. Mergem la negocieri cu PNL, PMP și UDMR

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Macar sa nu-si mai puna ochelarii….

  2. Ooo Sarut mana doamna Raluca cmf?

  3. Sarmana Raluca, si-a adus pernita sa nu faca basici.

  4. Se pare ca pnl_ul nu a inteles ca oamenii s-au saturat de mutrele ofilite de politruci care toata viata au avut joburi caldute primite moka de la partid . Madam turcan este una dintre ele uitati ce limbi ii dadea lui nutzi udrea..
    https://www.cotidianul.ro/cum-o-lauda-raluca-turcan-pe-elena-udrea-video/

  5. PNL, tineti minte, nu ati invatat nimic din votul de duminica! Ati votat, alaturi de PSD-isti, UDMR-ul in SUD si EST, sa treaca pragul! Sa va fie RUSINE! Vedeti voi la prezidentiale! Dupa 5 ani de opozitie, 27%?! USR – PLUS are 22% si acum 3 ani nu existau! Hai sictir, maram liberalilor! Va duceti dupa PMP si PSD…rusine!

  6. Oamenii astia sunt complet tampiti !
    N-au înțeles nimic din votul romanilor !
    Vrem politicieni noi, integri, nepătați !

  7. Raluca Turcan ajuta studentii aflati in strainatate la mastere sau doctorate fara ca macar sa ceara recunoastere publica ptr asta. Plus ca a initiat mai multe notiuni chiar saca anemic PNL a fost in opozitie alaturi de USR si parlitii betivului.

    Doar ca nu e pe stil nou USR+ tre lapidata?
    Asa, ce cauta consilierul lui Basescu, dl Cristian Preda, in Plus?

    • Usr l-a propus pe Stelian Ion care in jumate de mandat a facut cat turcan in toata viata ei de trancanit aiurea si degeaba in politica …despre asta e vorba prietene nu de basescu preda sau cine plm mai vrei tu