Ludovic Orban: Bugetul e făcut ca să vă finanţeze cheltuielile de campanie, dar nu duceţi România în direcţia corectă şi pe drumul pe care aţi pornit riscaţi să introduceţi țara în incapacitate de plată
Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, consideră că bugetul de stat pe anul 2024 adoptat, miercuri, de Parlament, este făcut pentru „finanţarea cheltuielilor de campanie” ale actualei puteri politice şi „riscă să introducă România în incapacitate de plată”, relatează Agerpres.
„Aveţi grijă, bugetul acesta este făcut ca să vă finanţeze cheltuielile de campanie, dar nu duceţi România în direcţia corectă şi pe drumul pe care aţi pornit riscaţi să introduceţi România în incapacitate de plată, să vă luaţi de mână cu Grecia”, a susţinut Orban, în plenul Parlamentului.
Potrivit acestuia, în ultimii doi ani, guvernarea a adus România, din punct de vedere al inflaţiei, pe locul al doilea în Europa.
„Ce aţi făcut în schimb – aţi omorât creşterea economică. Aţi preluat guvernarea de la o creştere economică de 6% şi aţi adus-o, cu tot INS-ul vostru, un pic peste 1%. Inflaţia v-a umflat veniturile atât în bugetul pe 2022, cât şi în bugetul pe 2023. Numai că, spre deosebire de 2022, când v-aţi trezit cu o grămadă de bani în plus, din taxele şi impozitele plătite plătite în plus de oameni pe preţurile mari pe care le-aţi provocat prin preţurile uriaşe la energie şi combustibil, anul acesta v-aţi trezit cu peste 20 de miliarde în minus. Şi acum veniţi să ne minţiţi (…) că veţi avea creştere economică de 3,4%, că veţi avea o creştere a absorbţiei fondurilor europene şi a investiţiilor, în condiţiile în care dumneavoastră distrugeţi toate firmele private de construcţii, decontându-le cu întârzieri uriaşe pe programele finanţate”, a adăugat Ludovic Orban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu