Ludovic Orban, despre o presupusă creştere a contribuției pentru sănătate: O minciună gogonată marca fabrica de fake-news PSD
Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, cu privire la o presupusă creştere a cotei contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, că este vorba de o „minciună gogonată marca fabrica de fake-news PSD”.
„O minciună gogonată. Fabrica de fake-news-uri care este PSD, în lipsă de idei concrete pentru relansarea economică a României, în lipsă de idei concrete pentru a prezenta soluţii care să stea în picioare, nu demagogie populistă de tip electoralist, inventează şi lansează sistematic informaţii false la adresa Guvernului nostru. O minciună gogonată marca fabrica de fake-news PSD”, a afirmat Orban, după o vizită la Uzina ALRO Slatina.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a scris, luni, pe Facebook, că liberalii doresc creşterea CASS.
„Aceasta este dubla măsura liberală: vor creşterea CASS, dar critică iniţiativa PSD de impozitare progresivă, care ar mai tăia din averile imense ale prietenilor PNL şi ar aduce mai mulţi bani în buzunarele oamenilor!”, afirmă Ciolacu în postare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu