Ludovic Orban, dezamăgit de anunțarea de către USR PLUS a candidaților la primăriile de Sector: Mi-aș dori să mergem cu candidați unici, dar trebuie să avem cu cine discuta
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că și-ar dori ca Dreapta să aibă candidați unici și la primăriile de Sector din București, precum la Primăria Generală, dar a pus sub semnul îndoielii că liberalii vor avea cu cine dicuta din moment ce USR PLUS și-au anunțat deja candidații proprii.
”Mi-aș dori să mergem în aceeași formulă și la Sectoare (cu candidați unici – n. red.), cu condiția ca să avem cu cine discuta. Nu noi ne-am anunțat candidații la primăriile de Sector”, a declarat Orban, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Alianţa USR PLUS a anunţat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, candidaţii la primăriile de sector din Bucureşti: Clotilde Armand – sectorul 1, Radu Mihaiu – sectorul 2, Ana Ciceală – sectorul 3, Simona Spătaru – sectorul 4, Alex Dimitriu – sectorul 5 şi Alexandru Gâdiuţă – sectorul 6.
Răspunzând unei întrebări, Claudiu Năsui a declarat că USR PLUS continuă negocierile cu PNL pentru desemnarea unor candidaţi comuni la primăriile de sector, însă a subliniat că şi candidaţii liberali trebuie să îndeplinească criteriile de integritate şi competenţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii