Ludovic Orban, după discursul lui Viktor Orban: ”Slugile Kremlinului din Europa, cu Viktor Orban pe post de vârf de lance, au prins curaj/ Europa a acţionat corect faţă de Rusia/ UE trebuie să rămână fermă pe poziţie şi să elibereze Europa de şantajul energetic rusesc”
Liderul Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, critică, luni seară, discursul anti-european al premierului ungar Viktor Orban şi consideră că Europa a acţionat corect faţă de Rusia după invadarea Ucrainei. ”UE trebuie să rămână ferm pe poziţie şi să aplice rapid planul de eliberare a Europei de şantajul energetic rusesc”, a transmis fostul premier.
”Slugile Kremlinului din Europa, cu Viktor Orban pe post de vârf de lance, au prins curaj, profitând de consecinţele economice şi sociale ale crizei energetice, şi acuză UE şi statele democratice din lume că au greşit când au condamnat agresiunea Rusiei contra Ucrainei. Că au greşit când au impus sancţiuni Rusiei şi, culmea tupeului, că au greşit când au luat decizia de a sprijini Ucraina în lupta sa legitimă de apărare a independenţei, suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale”, a scris, luni seară, pe Facebook, Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, dacă Europa a greşit, a greşit înainte de 24 februarie, ”a greşit în ultimii 20 de ani, când s-a complăcut într-o dependenţă din ce în ce mai mare faţă de resursele energetice provenite din Rusia”.
”Europa a acţionat corect faţă de Rusia după invadarea Ucrainei. Este adevărat că poziţionarea UE faţă de agresiunea brutală a Rusiei a generat consecinţe economice şi sociale defavorabile, dar nu neapărat datorită sancţiunilor UE faţă de Rusia. Rusia poate în orice moment să ameninţe ţările europene cu închiderea robinetului de gaz, ţiţei şi produse petroliere. Singura soluţie pentru a preveni orice altă posibilă criză energetică ulterioară este ca Europa să se elibereze de această dependenţă”, a mai scris liderul Forţa Dreptei.
Acesta consideră că, ”dacă cedează astăzi şi lasă Ucraina de izbelişte, mâine imperialismul rusesc poate să vizeze R Moldova, Georgia, Azerbaidjan sau orice ţară din estul Europei”.
”Dacă Europa cedează astăzi, Rusia va căpăta şi mai mult tupeu şi va pune ţările europene în faţa altor riscuri de cedări. De aceea, UE trebuie să rămână ferm pe poziţie şi să aplice rapid planul de eliberare a Europei de şantajul energetic rusesc”, mai afirmă Ludovic Orban.
Premierul Ungariei Viktor Orban a spus, sâmbătă, la Tuşnad, că pentru încheierea războiului din Ucraina este nevoie de o nouă strategie a Occidentului, el precizând totodată că discursul ruşilor trebuie luat în serios.
De asemenea, Viktor Orban consideră că alimentarea cu arme moderne a Ucrainei nu va face decât să prelungească războiul, iar conflictul nu va fi încheiat decât în urma negocierilor ruso-americane.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.