Ludovic Orban: Este evident că există această aşteptare, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al PNL
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că există o aşteptare ca actualul premier, Florin Cîţu, să candideze la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la Congresul partidului. Orban a făcut un apel ca, acolo unde există competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, în cadrul partidului.
„Este evident că există această aşteptare, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Asta e decizia dânsului, eu nu îmi permit să comentez, eu mi-am anunţat candidatura şi îmi fac campanie în mod pozitiv, convingându-i pe colegii mei din PNL că am o viziune şi un proiect serios atât pentru PNL, cât şi pentru România”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în judeţul Mureş.
Liderul PNL a adăugat că este liber la competiţie la toate nivelurile, în cadrul partidului.
„E liber la competiţie, la toate nivelurile. Şi la nivel local şi la nivel judeţean. Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca peste tot unde avem competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, bazată pe proiecte, pe obiective şi mai puţin o campanie în care să îşi atace colegii”, a declarat Orban.
Data propusă pentru Congresul PNL este 25 septembrie, urmând să participe aproximativ 5.000 de delegaţi.
Premierul Florin Cîţu a evitat să răspundă clar întrebărilor dacă va candida la şefia formaţiunii.
sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank