G4Media.ro

Ludovic Orban: În pieţele închise, gradul de conformare la măsurile de protecţie…

Foto: Gov.ro

Ludovic Orban: În pieţele închise, gradul de conformare la măsurile de protecţie sanitară era cel mai mic. În supermarketuri, măsurile sunt respectate mult mai bine

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că închiderea pieţelor în spaţii închise s-a decis deoarece în aceste locuri gradul de conformare la măsurile de protecţie sanitară era cel mai mic, însă a subliniat că măsura este una temporară şi că se caută soluţii pentru a permite funcţionarea în continuare a pieţelor.

„De ce am luat măsura aceasta? Pentru că orice om care a urmărit imagini la televizor, dar noi ştim din raportări că în aceste pieţe închise gradul de conformare la măsurile de protecţie sanitară era cel mai mic. În aceste pieţe, foarte mulţi dintre cei care se duc la piaţă, atât cumpărătorii, clienţii şi mulţi dintre cei care vând marfa sunt persoane mai în vârstă, persoane care sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta forme severe ale coronavirusului. Este o măsură temporară, este o măsură care urmăreşte să apere sănătatea oamenilor şi noi vom lua măsurile astfel încât să nu fie afectaţi producătorii autohtoni şi cei care sunt obişnuiţi să cumpere din pieţe să aibă în continuare posibilitatea să cumpere produse proaspete din pieţe”, a explicat Orban, la sediul PNL.

El a susţinut că gradul de conformare privind respectarea măsurilor este mult mai mare în supermarketuri.

„Acolo sunt sisteme de ventilaţie, sunt sisteme prin care s-a asigurat respectarea măsurilor. (…) Diferenţa este strict legată de riscul de transmitere a virusului şi de analizele care au fost efectuate privind îmbolnăvirile”, a afirmat prim-ministrul.

Orban a arătat că a discutat cu peste 100 de primari de municipii şi oraşe şi că a solicitat fiecărui prefect să organizeze duminică întâlniri cu edilii, cu reprezentanţii autorităţilor locale implicaţi în pregătirea măsurilor pentru a permite funcţionarea pieţelor în continuare.

„Practic, am luat decizii care vizează câteva domenii, cum este decizia de a suspenda o perioadă de timp funcţionarea activităţilor în pieţe închise. Aceste decizii sunt urmate de o acţiune constantă şi de un efort atât al nostru, cât şi al primarilor pentru a permite producătorilor români să aibă unde să-şi desfacă marfa, prin amenajarea de spaţii deschise, prin realizarea de pieţe volante, astfel încât să permitem producătorilor români să poată să-şi desfacă marfa în continuare şi celor care sunt obişnuiţi să cumpere produse proaspete, autohtone, de la piaţă, să poată să cumpere în continuare”, a spus premierul.

Ludovic Orban a explicat că noile măsuri restrictive vizează limitarea răspândirii noului coronavirus.

„Obligaţia noastră ca şi Guvern, ca şi autorităţi, este să protejăm sănătatea oamenilor, viaţa oamenilor. Ne-am confruntat în ultima lună cu o creştere a numărului de infectări, o creştere îngrijorătoare, o creştere care ne-a determinat să dispunem aceste măsuri de protejare a sănătăţii publice şi de limitare a răspândirii virusului. Sunt măsuri care sunt rezultatul unor analize privitoare la activităţile şi zonele în care a existat cea mai mare transmitere a virusului şi măsurile pe care le-am dispus urmăresc exact reducerea răspândirii virusului prin limitarea anumitor activităţi care să ne permită să putem stopa creşterea virusului. Sunt decizii care cu siguranţă vor afecta anumite categorii ale oamenilor, ale românilor. Le cer scuze, dar trebuie să luăm aceste măsuri pentru că a nu lua nicio măsură ar fi un act de lipsă de responsabilitate”, a afirmat Orban.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Au primit ce au meritat. Prin septembrie a fost ultima oara cand am mers la un targ de legume si am rugat pe doamna producator/vanzator/epidemiolog de rang international sa isi puna masca pe fata cat timp stam fata in fata la distanta mai mica de 1 metru. Si doamna in cauza mi-a spus sa nu ma mai las manipulat, ca virusul asta e o minciuna si se urmareste distrugerea noastra ca popor. Ghiciti cine a plecat sa-si ia legumele din supermarket dupa conversatia asta…

    • Perfect,de aia mor romani de 40 de ani de covid pentru ca mananca alimente compuse din plastic ,carton si sare de la supermarket.Zero imunitate,iar patronii din Franta si Germania isi numara banii si sunt uimiti ca exista idioti care sa dea bani pe gunoaiele pe care le vand in supermarketurile din Europa de est.Adevarul e ca babele din piata au imbolnavit zeci de mii de romani de covid,iar ele au scapat pentru ca…. Sa completeze desteptii in cap care saluta masurile goale pe care le iau autoritatile.

  2. Păi nu mai bine puneați niște polițiști locali în fiecare piață, pentru a se asigura că se respectă normele?

  3. A ajuns si Orban specialist in sanatate publica. Mare ghinion are si poporul asta roman si aiba de ales intre hoti si idioti. Macar sa zica pe sleau ca asta este ordinul de la Angela ,pentru ca nu are Europa de Vest unde sa isi vanda gunoaiele si supermarketurile nu au nevoie de concurenta. Rezolva doua probleme cu inchiderea pietelor ne abureste ca ia masuri anticovid si indeplineste si ordinele de la stapani.

    • Taranii stropesc legumele, fructele, folosesc ingrasaminte chimice fara nicio jena si fara restrictii. Te mai si mint ca sunt de gradina, dar sunt crescute in solar, sau ca sunt romanesti, dar provin din seminte olandeze.
      Ca sa nu mai zic ca in piata nu sunt numai produse romanesti (sunt pepeni turcesti, piersci grecesti, lamai, banane…). Iar In supermaketuri gasesti si produse romanesti.
      Deci, sa nu exageram cu suprematia produselor autohtone din piete.

  4. Pol locala e mana in mana cu cei 98% fe speculanti din pietele bucurestene!

  5. @Dia sa inteleg ca e mai bine sa cumparam de la supermarket pentru ca uneori mai au si produse romanesti. Inainte de a vorbi prosti afla ca in lipsa pietelor produsele romanesti din supermarket ar fi cumparate la preturi de nimic ,rezultatul fiind pierderi pentru agricultori si in final disparitia lor de pe piata ceea ce se si urmareste. Si referitor la problema ta ca in piete sa vand lamai si banane din strainatate,care ar fi solutia ta,cultivarea lor in Romania?🧐