G4Media.ro

Ludovic Orban începe a doua rundă de negocieri cu partidele, decisivă pentru…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Ludovic Orban începe a doua rundă de negocieri cu partidele, decisivă pentru formarea majorității în Parlament

Premierul desemnat, Ludovic Orban, începe marți a doua rundă de negocieri cu partidele parlamentare, în încercarea de a forma o majoritate care susțină învestirea noului guvern. Orban are termen până vineri să trimită Parlamentului lista membrilor Cabinetului și programul de guvernare.

Ludovic Orban urmează să discute marţi cu reprezentanţii ALDE, PMP, UDMR şi USR, urmând ca miercuri să se întâlnească cu cei de la Pro România.

„Marţi şi miercuri vom avea runda de discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură şi alături de care am reuşit demiterea Guvernului PSD. În cursul zilei de mâine ne vom întâlni cu delegaţiile ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri ne vom întâlni cu reprezentanţii Pro România”, a precizat Orban luni, menţionând că întâlnirile au fost stabilite în funcţie de disponibilitatea de timp pe care au avut-o partenerii de dialog, relatează Agerpres.

El a adăugat că punctul de vedere exprimat de „foarte multe” dintre formaţiunile politice este acela de a învesti un guvern monocolor liberal.

„Punctul de vedere exprimat de foarte multe dintre formaţiunile politice este acela că vor să învestească un guvern monocolor liberal, iar prezenţa altor formaţiuni în actul de guvernare, la nivel de miniştri, în funcţie de cei care îşi doresc, poate să genereze dezangajarea sprijinului mai multor formaţiuni partenere”, a susţinut Orban.

Ludovic Orban a mai precizat că lista cu propunerile de miniştri şi programul de guvernare vor fi depuse joi, cel târziu vineri, iar Birourile permanente ale Parlamentului se vor reuni luni pentru a se stabili un calendar de audieri.

„Propunerea noastră este ca votul de învestire a guvernului să se producă cât mai repede posibil. Vom depune lista guvernului şi programul de guvernare joi, cel târziu vineri. Birourile permanente reunite, şi aici sper că PSD va depăşi tentativa de boicot pe care a anunţat-o şi îşi vor îndeplini obligaţiile regulamentare – normal, reuniunea Birourilor permanente reunite să fie luni şi se poate stabili un calendar de audieri care să permită votul de învestitură a guvernului miercuri. Mi se pare un calendar rezonabil”, a afirmat premierul desemnat.

În ceea ce priveşte candidaţii pentru posturile de miniştri, Orban a declarat că aceştia sunt pregătiţi să facă faţă audierilor.

„Programul de guvernare este aproape gata, mai preluăm anumite sugestii, pe care le-au formulat partenerii sociali în cuprinsul anumitor programe sectoriale. Ca atare, România are nevoie cât mai rapid de un guvern legitim, un guvern învestit de Parlament, care să aibă capacitatea deplină de exerciţiu a puterii la nivel guvernamental”, a mai spus acesta.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Daca reusiti sa finalizati si doua parte a scenariului si Guvernul d-voastra este votat in plen nu pot decit sa va zic : chapeau bas

  2. Daca ceea ce spui se indeplineaste ,atunci Ludovic Orban devine unul dintre cei mai mari politicieni romani. Conditiile interne si externe ,vor transforma guvernul Orban (daca reseste in demersul sau ) intr-un fauritor de istorie , ce va consemna fara echivoc acceptarea Europeana in totalitate a Romaniei .Alaturi de Klaus Johannis vor face din Romania ceea ce noi toti stim ca este , un stat European puternic .Daca nu se intimpla asta, atunci evident ca vom ramane intr-o zona gri a Europei ,macinati de dispute politice sterile, de haosul in justitie si de derapaje grave de la statul de drept . Doar votul (are o importanta covirsitoare pentru viitorul imediat )exprimat de noi toti , intr-un procent cit mai mare, poate face acest deziderat ,deja aratat la alegerile europarlamentare ,posibil. Sa speram ca natia are aceasta capacitate de regenerare .