G4Media.ro

Ludovic Orban, mesaj pentru Nicolae Ciucă: Dacă vă încăpățânați să nu acceptați…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ludovic Orban, mesaj pentru Nicolae Ciucă: Dacă vă încăpățânați să nu acceptați evidența și rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu

Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, îi cere liderului PNL, Nicolae Ciucă, să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale și să o susțină pe candidata USR, Elena Lasconi. „Dacă mai aveți o urmă de onoare, de realism și de respect față de românii care cred în valorile liberale, faceți ce este bine pentru România”, îi cere Orban lui Ciucă, într-o postare pe Facebook.

„Este ceasul al doisprezecelea. Aveți 0 șanse să intrați în turul doi. Cei din jurul dumneavoastră vă mint. Vă prezintă sondaje mistificate. Dacă vă încăpățânați să nu acceptați evidența și rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu. Puteți provoca un dezastru pentru democrație, adică un tur doi între Ciolacu și Simion. Ratarea intrării în turul doi va prăbuși partidul la alegerile parlamentare. Și veți fi alungat cu furci și cu topoare din fruntea partidului chiar de cei care astăzi vă mint cu nerușinare că aveți șanse”, susține Ludovic Orban.

În opinia sa, „singurul candidat din bazinul democratic de centru dreapta care are șanse reale să intre în turul doi și să îl învingă pe Ciolacu este Elena Lasconi”.

„Fiți bărbat de stat. Fiți generalul care dă dovadă de inteligența necesară pentru a se alia cu altă forță democratică pentru a câștiga bătălia. Renunțați la candidatură! Susțineți candidatura lui Elena Lasconi!”, se arată în apelul lui Ludovic Orban.

Acesta aprecizat că Nicolae Ciucă poate negocia construcția unui tandem președinte-premier, cu Elena Lasconi președinte și premier din partea PNL.

„Puteți rămâne președintele PNL și puteți asigura victoria dreptei democratice atât în alegerile prezidențiale, cât și în alegerile parlamentare.

V-ați tăvălit 3 ani în mocirla alianței cu PSD. Treziți-vă până nu este prea târziu! Abandonați-l pe Iohannis în lada de gunoi a istoriei, unde a intrat singur. Declarați război cu adevărat împotriva PSD! Veniți măcar acum alături de mine și de cei din Forța Dreptei, care nu au acceptat nici măcar o secundă să se predea cleptocraților roșii. Faceți gestul firesc pe care l-am făcut și eu pentru a da o șansă reală României de a porni pe drumul corect!”, încheie Ludovic Orban.

Ludovic Orban a anunțat, luni seară, că se retrage din cursa prezidențială și că o va susține pe Elena Lasconi pentru ”sănătatea democrației”. Lasconi i-a mulțumit pentru încredere, la fel și lui Eugen Tomac, președintele PMP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Elefantul din camera – oamenii au combinatia lor si toti insista sa ii deranjeze.

  2. Blablabla… Copilași, Asul din mânecă a fost deja validat. Licuricii au primit toate garanțiile de stabilitate interna, și, dinpreună cu secu afiliat au un candidat agreat 100%. Surprinzător, nu e Ciucă, nici Ciolacu. (Tot ce pot spune e ca USR va face parte din guvern, chiar fără Lasconi Președinte.)
    Dar să votăm zic, surprize, mari surprize 🤣

  3. clar asta e solutia, dar PNL se amageste .. sau poate PNL au primit deja de la PEESEEDEE ceea ce trebuie pentru dupa alegeri pentru ca majoritatea scenariilor duc la alianta PNL si PSD …
    chiar o alegere a lui Lasconi nu va face decat ca PNL sa obtina o bucatica mai mare de la PEEESEEDEEE
    pacat ca PNL PUR SI SIMPLU NU VREA SA REFORMEZE TARA !! in afara de ROLEX care el singur anuleaza PENSIILE SPECIALE in 30 de zile .. de mai multe ori chiar !!

    • PNL s-a intalnit cu PSD la Vila Lac ca sa puna iar tara la cale si intalnirea a foat orchestrata de servicii.

  4. Câtă vrejeală pe Orban. Când ai guvrenat cu USR-ul le dădeai ministri afară săptămânal și acum mimezi că nu ai rămas la fel de inf3c7 doar ca să te delimitezi (temporar) de frații de la PSD.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.