Ludovic Orban, mutare în forță împotriva ”blatiștilor” din partid: A impus modificarea statutului astfel încât schimbarea liderilor de organizații va fi aproape o formalitate
Update: Modificarea statutului în sensul simplificării demiterii unui lider de organizație județeană a fost aprobată și în Biroul Politic Național al PNL, cu 31 de voturi ”pentru”, 17 voturi ”împotrivă” și 6 abțineri. Printre cei care s-au opus modificării: Alina Gorghiu, Cristian Bușoi, Iulian Dumitrescu, Marian Petrache, Anca Boagiu, Mugur Cozmanciuc, Cristian Olteanu, Gigel Știrbu, Gheorghe Falcă sau Dan Motreanu.
Votul final urmează să fie dat în cadrul Consiliului Național, care se va reuni sâmbătă, 5 august.
…..
Liderii PNL reuniți luni în ședința Biroului Executiv al partidului au aprobat, la propunerea lui Ludovic Orban, modificarea statutului formațiunii, astfel încât liderii organizațiilor județene vor putea fi demiși cu jumătate plus unu din numărul membrilor Biroului Politic Național, față de majoritatea de două treimi în prezent, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro.
Decizia a fost luată cu 26 de voturi pentru, 5 împotrivă și 3 abțineri. Printre liderii PNL care au votat împotrivă se numără mai mulți contestatari ai lui Orban, unii dintre ei fiind pe lista celor care vor fi demiși de la șefia filialelor județene pe care le conduc. Astfel, printre cei care s-au opus modificării se numără Cristian Bușoi (lider PNL București), Iulian Dumitrescu (lider PNL Prahova) și Cristian Buican (lider PNL Vâlcea).
Modificarea statutului trebuie aprobată și de Biroul Politic Național al PNL (a cărui ședință este în desfășurare la ora transmiterii acestei știri), iar apoi votată în cadrul Consiliului Național de sâmbătă, 4 august.
Mutarea lui Orban are loc în contextul frământărilor din interiorul partidului de dinaintea stabilirii listelor de candidați pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
În ultimele săptămâni mai mulți lideri de organizații județene ale PNL l-au criticat pe Ludovic Orban, mai ales după ce acesta a depus plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, și el parte a taberei contestatarilor lui Orban, a solicitat săptămâna trecută chiar organizarea unui congres extraordinar pentru a decide dacă actuala conducere mai are sau nu susținere.
Unul dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Ludovic Orban a venit din partea prim-vicepreședintelui Iulian Dumitrescu, totodată și lider al PNL Prahova, pe motiv că nu a consultat partidul înainte de a depune o sesizare penală împotriva premierului Dăncilă.
”Domnul Iulian Dumitrescu a ieșit din muțenie atunci când am declanșat cel mai dur atac la adresa PSD. Îl aștept să exprime opinii critice față de PSD, față de clica lui Dragnea și a camarilei sale, îl aștept să fie la fel de vocal față de abuzurile guvernului”, a fost replica lui Orban.
Iulian Dumitrescu este cunoscut în partid drept unul dintre liberalii care fac ”blat” cu PSD. El este un obișnuit al emisiunilor Antenei 3 și abonat la contracte cu statul prin intermediul firmelor pe care le controlează.
Dumitrescu mai este cunoscut în PNL și pentru încercarea de a-i lua locul lui Orban, fiind sprijinit de contestatarii lui liderului liberal grupați în tabăra care l-a susținut pe Cristian Bușoi la congresul de anul trecut, printre care Marian Petrache, Teodor Atanasiu și Mihai Voicu.
(Foto: Inquam Photos / George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii