Ludovic Orban nu înțelege de ce a fost atacat în partid pe tema referendumului: Pentru că am spus că sunt creștin și familist? / Atac la USR: Au făcut o veritabilă poliţie împotriva celor care erau susţinătorii familiei
Președintele PNL, Ludovic Orban, spune că nu înțelege ”atacul violent” împotriva sa din partea liberalilor care l-au criticat pentru că a susținut referendumul privind redefinirea familiei în Constituție drept căsătoria exclusivă dintre un bărbat și o femeie.
”Nici nu am înţeles ce mi-au reproşat (…) De la Revoluţie şi până astăzi am participat la toate formele de exercitare a votului. Democraţia se exercită prin intermediul cetăţenilor, iar referendumul în sine este forma cea mai profundă de democraţie (…) Am fost efectiv atacat într-un mod violent. De ce? Că am spus că sunt creştin că sunt familist şi că îmi permit să votez «da», fără să oblig pe nimeni să îmi împărtăşească punctul de vedere. PNL a fost singurul partid care a fost normal. Într-o chestiune de conştiinţă nu am încercat să impunem membrilor noştri, cărora conştiinţa şi convingerile intime le dictează o anumită poziţie să îi forţăm să se comporte într-un anume fel. Noi am lăsat libertate de gândire fiecărui membru să se poziţioneze la acest referendum aşa cum îi dictează propria conştiinţă. Ce să-mi reproşezi mie aici? Asta este atitudinea liberală„, a spus Orban miercuri seară într-o emisiune la postul B1 TV.
Liderul PNL a lansat și un atac la adresa partidelor care s-au poziționat împotriva consultării populare (USR, RO+, Demos – n. red.), despre care a spus că nu au avut un comportament normal pentru că au îndemnat la boicotarea referendumului.
„Alte partide, unii au încercat să confişte referendumul, alţii au condus campania de boicot. Niciuna dintre atitudini nu mi se pare normală şi firească. Cred că în chestiuni de conştiinţă, orice decizie politică ai lua, rişti să afectezi, să îi determini pe oameni să acţioneze împotriva propriei conştiinţe, lucru pe care cei mai mulţi nu-l vor face. USR a avut o demisie din cauza faptului că au făcut o veritabilă poliţie împotriva celor care erau susţinătorii familiei„, a mai susținut Orban.
Duminică, după ce a devenit clar că referendumul va eșua, mai mulți adversari ai lui Ludovic Orban din interiorul PNL au lansat o serie de critici la adresa sa și a secretarului general, Robert Sighiartău.
”Nu reprezinti și nu ai reprezentat niciodată agenda PNL, ci agenda cultului de care aparții. Poți susține ce percepte religioase vrei, dar la tine acasă. Nu este corect să impui această agendă partidului. Unde vrei să te oprești, când ne duci la 8%? #demisia”, i-a scris Mihai Voicu (PNL) secretarului general al PNL pe grupul intern de comunicare al partidului, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.
Ulterior, Mihai Voicu alături Alina Gorghiu, Adriana Săftoiu, Iulia Scântei, Mara Calista, Cezar Preda şi Cătălin Predoiu au postat pe Facebook un mesaj comun împotriva conducerii PNL sub hashtag-ul ”ajunge”.
”Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventură si către un nou eșec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradă. #ajunge”.
În Parlament, majoritatea covârșitoare a deputaților și senatorilor PNL au votat pentru revizuirea Constituției în sensul propus de Coaliția pentru Familie (CpF).
Mai mult, în 2016, pe vremea când partidul era condus de Alina Gorghiu, liderii liberali Ilie Bolojan și Gheorghe Falcă, au semnat un protocol cu CpF pentru susținerea referendumului pentru redefinirea familiei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii