Ludovic Orban: Nu s-a terminat valul 1 de infectări cu coronavirus/ Obiectivul e să nu revenim cu nicio restricție
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că în momentul de faţă nu s-a terminat valul 1 în privinţa infectărilor cu noul coronavirus, menţionând că, prin măsurile luate, a fost aplatizată curba de infectare şi obiectivul este de a nu reveni la restricţii.
„În momentul în care s-a declanşat criza, în România nu se producea nimic: măşti, mănuşi, combinezoane, substanţe dezinfectante. (…) Astăzi avem capacitatea de a le produce. Situaţia s-a schimbat radical. (…) Predicţiile făcute, inclusiv de specialişti, sunt nişte predicţii care nu se puteau anticipa pentru că nu se cunoaşte absolut orice despre acest virus. Ce se cunoaşte este că e un virus care suferă mutaţii, care are nişte evoluţii ce, în parte, nu pot fi anticipate. Ce am făcut noi? Am aplatizat curba de infectare, asta am făcut prin toate măsurile pe care le-am luat şi cu riscurile majore pe care nu le-au avut alte ţări. (…) La noi riscurile de import al cazurilor a fost foarte mare, pe lângă transmitere comunitară”, a afirmat Ludovic Orban, într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24, citat de Agerpres.ro.
El a spus că obiectivul, în continuare, este de a nu se reveni la nicio restricţie.
„Obiectivul nostru este să nu revenim cu nicio restricţie, în măsura în care oamenii respectă condiţiile, regulile. Să fim cinstiţi: nu putem să controlăm toate terasele, instituţiile. (…) Fac un apel către toţi să aibă responsabilitatea să respecte regulile”, a declarat Orban.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii