
Ludovic Orban o contrazice pe Anca Dragu pe tema sesizării la CCR: Termenul pe care îl are Guvernul pentru a veni în Parlament este de 45 de zile, nu de 5 zile
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, o cotrazice pe Anca Dragu (USR PLUS) după ce președintele Senatului a anunțat că a sesizat Curtea Constituțională din cauză că Guvernul nu a venit în Paralment după cinci zile pentru un nou vot de încredere. Dragu a invocat Codul Administrativ, care l-ar obliga pe șeful Guvernului să facă noi nominalizări de miniștri, însă Orban susține că, potrivit Constituției, durata maximă a unui interimat la minister este de 45 de zile.
”Termenul este prevăzut în constituție. Durata maxim cu privire la asigurarea unui intermiat la minister, este de 45 de zile. Deci termenul pe care îl are guvernul este de 45 de zile.
Eu v-am spus care-i punctul meu de vedere în urma analizei Constituției și consultării unor juriști.
Nu cred că este opozabilă procedurii de remaniere (Codul Administrativ). Este obligat să vină în fața Parlamentului înainte de expirarea termenului de 45 de zile”, a declarat Ludovic Orban.
Context
Președintele Senatului Anca Dragu a anunțat, marți dimineața, că a sesizat Curtea Constituțională asupra unui conflict juridic între Parlament și Guvern.
Dragu susține că după demiterea ministrului justiției, Stelian Ion și demisia miniștrilor USR PLUS, premierul Florin Cîțu avea obligația, potrivit Codului Administrativ, ca în termen de cinci zile să facă noi propuneri de miniștri.
În opinia președintelui Senatului, s-a schimbat compoziția politică a Guvernului iar premierul ar fi trebuit să vină în Parlament pentru un nou vot de încredere.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii