Ludovic Orban, replică acidă pentru ministrul Negrescu: ”Dacă eu le arăt cartonaşul galben că nu şi-au făcut treaba, înseamnă că am rupt consensul naţional? Adică ce ar vrea? Să-i aplaud că sunt proşti?”
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a avut duminică o replică dură pentru ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, care-i reproșase că ar fi rupt un presupus consens față de proiectul preşedinţiei rotative a UE.
„Este o obrăznicie din partea domnului Negrescu, care tocmai îmi trimisese o scrisoare că voia o scrisoare comună a partidelor parlamentare pe tema unor obiective şi priorităţi care nu le-a întrebat, nu ne-a consultat. (…) Guvernul este corijent. Erau lucruri care trebuiau făcute de Guvern şi care nu au fost făcute de Guvern. Dacă eu le arăt cartonaşul galben că nu şi-au făcut treaba, înseamnă că am rupt consensul naţional? Adică ce ar vrea? Să-i aplaud că sunt proşti? Că nu îşi fac treaba şi în loc să facă paşi înainte, fac paşi înapoi?”, a declarat Orban într-o conferinţă de presă la Mediaș, potrivit Agerpres.
Sâmbătă, la Deva, el a susţinut că Guvernul nu a făcut „mai nimic” în ceea ce priveşte preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019. Ca urmare a acestei declaraţii, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a făcut apel la PNL şi la preşedintele Klaus Iohannis „să se asigure că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene nu este politizată” şi că, pe viitor, se evită luări de poziţie publică de genul celei a liderului PNL, Ludovic Orban.
Foto: Pagina de Facebook Ludovic Orban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu