Ludovic Orban spune că există în unele localităţi o atitudine „nu foarte prietenoasă” a partenerilor de coaliţie față de PNL
Există localităţi în care partenerii din Coaliţie ai PNL „nu au o atitudine foarte prietenoasă”, a declarat vineri, la Braşov, preşedintele PNL, Ludovic Orban, menţionând că i se pare de bun simţ ca reprezentanţii tuturor partidelor din arcul guvernamental să nu se critice reciproc. relatează Agerpres.
„Avem câteva localităţi în judeţe cu o atitudine nu foarte prietenoasă din partea partenerilor noştri de guvernare, dar eu încerc, la nivelul Coaliţiei, să îmbunătăţim relaţiile, să încercăm să devenim parteneri în adevăratul sens al cuvântului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local”, a afirmat liderul liberal.
Întrebat cum comentează faptul că USR strânge semnături pentru un referendum de demitere a primarului comunei Dumbrăviţa, Orban a punctat că nu este normal ca partenerii de Coaliţie să iniţieze un demers împotriva unui reprezentant al PNL din administraţia locală.
„E o coaliţie extrem de interesantă, care necesită foarte mult dialog şi o căutare a unor puncte comune. Nu mi se pare normal ca un partener de Coaliţie să iniţieze un demers împotriva unui partid partener. Eu m-am abţinut să spun lucruri critice despre reprezentanţii din administraţia locală ai celorlalte partide din Coaliţie şi cred că aşa este de bun simţ şi din partea partenerilor noştri”, a spus preşedintele PNL.
Totodată, el a adăugat că reprezentanţii formaţiunilor din Coaliţie care fac alianţe la nivel local cu PSD vor pierde la viitoarele alegeri locale.
„Unii dintre colegii noştri încearcă să-şi pregătească terenul pentru alegerile locale, însă calea pe care au ales-o, aceea de a considera PNL adversar şi nu PSD, este una greşită, pentru că nu va face decât să avantajeze social-democraţii”, a menţionat Ludovic Orban, preşedinte al Camerei.
Despre vizita sa la Braşov, al cărei program cuprinde o vizită la Aeroport şi o întâlnire cu primarii partidului din judeţ, Orban a menţionat că doreşte să vadă care este stadiul proiectelor acestor edili şi cum pot fi sprijinite de la nivel naţional.
„Am venit acasă şi la organizaţia PNL Braşov, care este cea mai apropiată de mine şi evident că ne vom întâlni şi cu primarii PNL din judeţ ca să discutăm stadiul proiectelor şi măsura în care de la nivel parlamentar şi guvernamental putem să sprijinim proiectele lor pentru comunităţile pe care le conduc”, a arătat liderul PNL.
Acesta a mai menţionat că, practic, toate proiectele importante pentru Braşov în ce priveşte infrastructura rutieră, pe care le-a iniţiat sau sprijinit în calitate de premier, „se mişcă înainte şi vor deveni realitate”, referindu-se la proiectele autostrăzilor Ploieşti-Braşov, Braşov-Sibiu, Braşov-Bacău, precum şi drumul care va fi modernizat pentru a deveni alternativă la DN 1, pe Valea Doftanei. Totodată, fostul prim-ministru a menţionat şi proiectul Sălii Sporturilor, preluat de CNI, şi legătura feroviară între municipiul Braşov şi aeroport, situat în Ghimbav, investiţie inclusă pe lista proiectelor propuse a fi finanţate prin PNRR.
Citește și:
Mihai Polițeanu (USR PLUS) acuză PNL și PSD că sunt „servitorii clanurilor interlope din Ploiești”
Sursa foto: Ludovic Orban / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii