G4Media.ro

Ludovic Orban spune că va petrece Revelionul împreună cu membri ai Executivului:…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ludovic Orban spune că va petrece Revelionul împreună cu membri ai Executivului: Nu e nicidecum o reuniune a Guvernului

Premierul Ludovic Orban declară că va petrece Revelionul împreună cu „mai multe familii”, menţionând că vor fi prezenţi şi colegi din Executiv, dar că nu va fi „o reuniune a Guvernului”, relatează Agerpres.

„Suntem mai multe familii, oameni care au mai făcut Revelionul împreună. Locaţia pe care am ales-o, am ales-o pentru că n-am mai găsit altă locaţie, pentru că ne-am trezit târziu. Din cauză că am preluat guvernarea, ne-am trezit cu câteva săptămâni înainte de Revelion şi asta era o locaţie care nu era angajată. Ne plătim fiecare tot ceea ce e de plătit, cazare şi masă, adică nu e un hatâr care ni se face. Nu e nicidecum o reuniune a Guvernului. Sigur că vor fi şi colegi de-ai mei din Guvern, care vor petrece Revelionul împreună cu mine, dar suntem cu familiile şi petrecem Revelionul ca orice român, cum este normal”, a afirmat Orban, duminică, referitor la informaţiile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora va petrece finalul de an la Sinaia, împreună cu membrii Executivului.

Întrebat dacă va face o şedinţă de Guvern acolo, Orban a răspuns: „Acum, nici chiar pe 1 ianuarie. Aţi văzut că fac şedinţe de Guvern de câte ori e necesar şi de multe ori am convocat şedinţe de guvern la ore surprinzătoare pentru că era necesar să convoc”.

Premierul Ludovic Orban se află, duminică, într-o vizită în judeţul Vâlcea.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. O buna ocazie de a-i mai dojeni pe unii macar in gluma, asa….!

    • @Marcel -Planul

      Planul murdar a fost acum confirmat de Ruj roz „În februarie Orban va demisiona”! ?,, În aprilie vom avea anticipate”! Și de fiecare data, tot Orban va fi premier desemnat!” Între 1-15 ianuarie, PNL o sa declanșeze o criză forțată, ptr a da jos guvernul lor…! ??Câtă golaneala abjecta!!! Dragi romani, ati votat pentru bunăstarea multinaționalelor și băncilor și v-ați luat o mare țeapă! ?? Țara asta își merita soarta 100% și analfabeții funcționali sunt peste 80% în România!! ?? Romani???
      Voi ați realizat??? Nu??
      Ok, atunci mâncați sarmale în continuare. ??
      Totul se face pentru stăpânii României! ?

  2. Pamflet
    Tocmai am auzit la antena3 un avocat pro pnl si pro psd ca in cazul accidentelor cum e a lui chitoiu, daca nu ai consumat alcool sau dtoguri, in general pedeapsa e cu auspendare.
    De aici, inteleg ca automobilul poate fi folosit ca o arma, adica daca te supara cineva, il calci cu masina si daca nu esti beat sau drogat scapi cu suspendare.

    Rusine celor care au realizat sistemul juridic din romania, adica rusine psd si pnl

  3. ABC ai tras o concluzie , mai mult infuzie ?

  4. @Domnule Orban poate vb si cu Ministrul Muncii.

    Mai exista tara in EU care sa acorde pensie persoanelor de 45 ani? Cred ca doar cei din mine merita un asemenea drept. Boah…alo, corporatistii si privatul:va rog mai multe ore peste program pt a putea sustine tinerii pensionari 🙂

  5. Guvernul Ludovic Orban le-a făcut băncilor și marilor corporații câteva cadouri consistente de Crăciun.

    Legea conform căreia companiile producătoare de energie erau impozitate cu 2% din cifra de afaceri a fost aruncată la coșul de gunoi. De acum încolo, companiile din energie sunt din nou libere să-și externalizeze profitul prin fel de fel de inginerii, astfel încât dările către statul Român să devină din ce în ce mai inconsistente. Și nimeni nu va fi capabil să le controleze. Și niciun Guvern nu va avea voința politică de a aplica cu strictețe normele existente pentru a sancționa trucurile financiare.
    Paranghelie! Chefuiti si sarbatoriti succesul!
    Daca asta e Romania normala promisa…poate sa traga apa cine a avut sloganul de campanie electorala

    • Ai mai scris mesajul asta si la alt articol, cara-te, postacule, sau voi munciti non-stop?

  6. Oare ce fac la ANCOM 700 de angajati ? Cati fripturisti de partid a angajat slugarnicul Grindeanu ?

  7. Sectia speciala SS este creatia Partidului cu scopul de a bloca dosarele infractorilor nomenclaturii.

    Crede cineva ca se va desfiinta ? Tariceanu spune ca nu prin gura locotenetului sa Vozganian. Salutari din puscarie de la Vantu pentru automiruitul Vozganian.

    • Vor pleca multi stai si ai sa vezi .

  8. Să petreci noaptea de revelion cu colegii din guvern? Adică noaptea ca hoții? 🙂

  9. Primul si singurul revelion pe care il vei apuca in functia de premier. La anul esti istorie, slugoiule!

  10. Si cum se numeste evenimentul , la un pahar de mandolina?