G4Media.ro

Ludovic Orban: Sunt semnatar ca deputat al sesizării Curții Constituționale când s-a…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban: Sunt semnatar ca deputat al sesizării Curții Constituționale când s-a încercat tăierea pensiilor. Părinții și bunicii noștri să aibă încredere în noi, ne dorim să creștem pensiile 

Premierul Ludovic Orban a ținut să precizeze, joi, la sediul Ministerului Muncii, că este semnatar ca deputat al sesizării Curții Constituționale când s-a încercat tăierea pensiilor cu 15%, așa că părinții și bunicii să aibă încredere în noul Guvern, pentru că își dorește să crească pensiile. Orban a spus că dorește și creșterea salariului minim, însă nu dorește să provoace consecințe economice negative, să determine retragerea de pe piață a unor companii și mai ales să nu ducă la pierderea unor locuri de muncă.

„De două săptămâni, partidul care a fost pur și simplu alungat de la putere, răspândește pe toate canalele minciuni sfruntate despre ce o să facă PNL. Rog cetățenii să nu se lase din nou păcăliți de mincinoșii care erau gata, gata să pună pe butuci România. PNL susține creșterea veniturilor pentru fiecare categorie sociaclă, care trebuie să aibă la bază o creștere economică solidă și sustenabilă, care să fie sprijinită pe piloni stabili”, a afirmat Ludovic Orban la conferința de presă de la instalarea noului ministru al Muncii, Violeta Alexandru.

Orban a precizat că PNL s-a bătut timp de 2 ani de zile cu majoritatea parlamentară și împreună cu toată opoziția a reușit creșterea alocațiilor pentru copii.

„Sunt semnatar ca deputat al sesizării Curții Constituționale împotriva modificării Legii pensiilor prin care s-a încercat reducerea cu 15% a pensiilor și prin care s-a statuat că pensia e un drept de proprietate. Părinții și bunicii noștri să aibă încredere în noi, ne dorim să creștem pensiile și să nu fie doar pe hârtie, ci să se simtă în creșterea puterii de cumpărare. Există o lege a pensiilor în vigoare, pe care încercăm să o respectăm”, a ținut să precizeze premierul.

Ludovic Orban a spus că dorește și creșterea salariului minim, însă nu dorește să provoace consecințe economice negative, să determine retragerea de pe piață a unor companii și mai ales să nu ducă la pierderea unor locuri de muncă.

„Am întrebat ministrul dacă există vreun studiu de impact la baza proiectului de HG. Răspunsul a fost că nu l-a găsit. A fost precum creșterea din 1989 anunțată de la balcon, din burtă. (…) Creșterea salariului minim determină creșterea și altor salarii din grilă”, a adăugat Orban.

Premierul a mai spus că este foarte îngrijorat în legătură cu Fondul de Pensii.

„În loc de execedent la Fondul de Pensii, așa cum a prezentat guvernul PSD la legea bugetului de stat, azi ne confruntăm cu un deficit la Fondul de Pensii. E un deficit de peste 2 miliarde”, a precizat Orban.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Cele mai mari pensii sunt cele militare(fara a puna la socoteala pe cele speciale) si le primesc fostii tortionari ai regimului comunist.
    Cred ca la ele te referi cand spui ca nu trebe atinse, fmm Orbane!

    • Pensile Militare sunt ,,Pensii Speciale”. Ca daca o luam oficial dupa denumire nici o pensie care se ia fara contributivitate directa nu e ,,Pensie specia”.
      Toate se numesc oficial ,,Pensie de Serviciu” si se compun din 2 parti: ,,Pensia Obisnuita” si suplimentul ,,De Serviciu” pe care il da Institutia din Aparatul de Stat unde a lucrat pensionarul.
      Schema e simpla : Exista un ,,contract social tacit” in care Functionarul de Stat in tinerete ca sa nu plece in Italia si Spania pentru un salariu de 3 -4 ori mai mare, iar locul lui in Aparatul de Stat al Romaniei sa fie acaparat de ,,Elene Udre” i se ofera de catre statul Roman o pensie de vreo 80 % din salariul de baza ( fara sporuri etc.). Adica la un salariu de baza de de cam 1000 de Eu la pensionare va lua dupa iesirea la pensie vreo 500 de Eu ,,pensia obisnuita” la care se adauga inca vreo 300 de Eu ,,supliment de servicu” dat din Bugetul Anual al Institutiei de Stat unde a lucrat.
      Desigur ca sunt restrictii: Trebuie sa lucrezi zeci de ani in serviciul Statului +
      ne -putinta sa-ti faci propria firma privata in timpul asta. Deci devii un ,,Servitor de lunga durata al Aparatului de Stat”.

  2. Propunem noului premier să taie pensiile speciale- deputați, senatori, magistrați, etc- si sa se focuseze pe pensiile majorității românilor. Desigur, asta nu se va întâmpla, pentru că sunt direct implicați…

  3. Stilul asta FARA Documente OFICIALE mentionate, FARA Cifre OFICIALE, alea Disponibile AZI pe Site-ul Ministerului de Finante nu fac altceva decat sa dea apa la moara PSdeilor!
    Dle Orban, veniti in fata Jurnaslitilor cu Executia Bugetara la 9 Luni, de pe Site-ul MF(aveti pe acelasi Site Executiile bugetare pe fiecare Luna din 2019 si 2018 si 2017!) si PREZENTATI Cifrele OFICIALE la TABLA, FIX cum a prezentat Dragnea Programul de guvernare!
    Doar asa veti convinge!
    Uite Executia bugetara la 9 Luni, la Bugetul general Consolidat si la Bugetul Asigurarilor sociale de Stat(sau Bugetul de Pensii!),(gasiti la Buletine MFP pe fiecare Luna):
    http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/bgc30septembrie2019.pdf

    http://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?pagina=buletin&categoriebunuri=executie-bugetara,rapoarte-trimestriale,rapoarte-semestriale,rapoarte-anuale,arieratele-bugetului-general-consolidat

    Gasiti CLAR, situatia pe primele 9 Luni:
    – Deficit la 9 Luni la Bugetul general: MINUS 26,97 Miliarde Lei
    – Deficit la 9 Luni la Bugetul de Pensii: MINUS 2,203 Miliarde Lei
    De rusine, Orlando NU a aparut niciodata sa Prezinte Executia bugetara, desi inaintea Guv. PSD fiecare Ministru de Finante aparea PE 25 ale Lunii si prezenta Executia bugetara a Lunii anterioare!

    Bugetul de Pensii pe 2019 e CONSTRUIT de PSD pe PLUS, adica pe EXCEDENT!
    „pentru prima dată în ultimii 15 ani, se estimează un Buget EXCEDENTAR la Fondul de pensii, Veniturile și Cheltuielile bugetului fiind:
    – Venituri: 71.662.090 mii lei
    – Cheltuieli: 68.761.379 mii lei
    – Excedent: PLUS 2.900.711 mii lei.
    https://legestart.ro/lege-bugetului-asigurarilor-sociale-de-stat-pe-anul-2019/
    Ce gasim pe Site-ul MF la Bugetul de Pensii: MINUSul e URIAS, MINUS 2,203 Miliarde Lei!!

    D-aia MINTE cat vrea PSDul, jurnalistii habar NU au!
    NU am asteptari la Gadea sau Ciutacu sau Badea, dar restul?!
    La fel, Florin Catu sa VINA cu Cifre OFICIALE, cu Doocumente OFICIALE de la MF si sa le expuna in fata jurnalistilor, altfel PSDeii mint in continuare ca e bine!!
    Iar Romanii nu stiu ce sa mai creada, pentru ca NU multi Romani cauta pe Site-ul MF, ei citesc din diferite surse, din acest motiv TREBUIE sa-i INFORMATI CORECT pe Romani!
    Copiii mei, tineri, cu scoala multa, NU au timp sa caute, ei citesc Sinteze pe site-uri de incredere(cursdeguvernare.ro sau Site-uri Economice!)), altfel nu au de unde sa-si ia informatiile repede!

    G4media, va rog sa dati postarea!

  4. PSD a dublat pensiile speciale! Voi, PNL, cat le veti creste ?