Ludovic Orban: UDMR a fost clar factorul decisiv în nereuşita moțiunii de cenzură/ Kelemen Hunor: Manelism politic
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Galaţi, că în mod categoric nu are nimic să-şi reproşeze pentru faptul că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a căzut, susţinând că factorul decisiv în eşecul moţiunii a fost UDMR, transmite Digi24. Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, că este o „minciună generală” faptul că Uniunea ar ţine în viaţă actualul guvern, deoarece coaliţia are majoritate cu sau fără UDMR.
- UPDATE 21: 30 Într-o declarație pentru Mediafax, Kelemen Hunor a declarat că are o singură concluzie la tot ceea ce se întâmplă: ”e vorba de manelism politic curat ce face dl. Orban și noi nu putem coborî la nivelul manelismului politic”. În opinia lui Kelemen, Orban ar trebui să îşi asume eșecul moțiunii, în loc să dea vina pe UDMR. ”Văd că dl. Ludovic Orban insistă pe acest subiect, a intrat pe scenă prost, brutal, cu fabulații și nu are un regizor care să îi atragă atenția că e bine să lași loc de bună ziua, că peste 5 – 6 luni va veni iar să ceară cele 60 de voturi inexistente ale UDMR. Dar dacă nu lași loc de bună ziua va fi greu în perspectivă. Dar să o luăm pedagogic, UDMR are 30 de voturi și nu știu ce înțelege dl. Orban prin negociere. Îl rog să citească ce scrie în DEX despre negociere, că dacă așa a negociat cu parlamentarii PSD cum a negociat și cu mine și cu alții, nu mă mir că nimeni nu vrea să colaboreze cu el, nu este nicio surpriză”, a declarat, duminică seara, pentru Mediafax, Kelemen Hunor.
Ludovic Orban a spus că nu-şi reproşează eşecul moţiunii de cenzură şi că opoziţia poate fi considerată responsabilă doar dacă nu depune o moţiune.
„Categoric nu. Chiar mă amuză comentariile unora care totuşi nu sunt cu PSD-ul şi care au o anumită experienţă politică. Cum să consideri că opoziţia este responsabilă pentru faptul că nu a trecut moţiunea de cenzură? Asta nu se întâmplă în nicio democraţie din lumea asta. Opoziţia poate fi considerată responsabilă dacă nu depune o moţiunea de cenzură şi dacă nu apelează la această pârghie pe care o are la dispoziţie conform Constituţiei şi legii”, a spus Orban, întrebat dacă îşi reproşează ceva pentru eşecul moţiunii.
Liderul PNL a susţinut că legitimitatea moţiunii a fost recunoscută de toată lumea, iar momentul depunerii acesteia a fost unul potrivit.
„Aici nu e vorba de câştig sau de pierdere, legitimitatea acestei moţiuni a fost recunoscută de toată lumea, toată lumea percepe faptul că regimul de putere Dragnea este un regim care face rău României, care creează prejudicii pe plan extern, care generează grave disfuncţionalităţi în economia şi în funcţionarea normală a instituţiilor statutului. De asemenea, Dăncilă este pentru 85% din populaţie o persoană total nepotrivită să ocupe funcţia de premier. În aceste condiţii, moţiunea nu a trecut nu din cauza noastră. Am ales momentul foarte bine. Dacă nici după condamndarea lui Dragnea, pe care nu am prevăzut-o noi, că nu avem capacitatea să prevedem acest lucru, nu s-au ridicat din bănci parlamentari ai puterii astfel încât să voteze moţiunea de cenzură înseamnă că sunt fie laşi, fie iresponsabili (…) E indamisibil, toţi parlamenatrii PSD, ALDE, UDMR nici măcar nu au votat. Mai mult, UDMR-ul, fiind absent, ca să nu cumva să existe parlamentari care fiind în sală să se ducă să voteze moţiunea de cenzură”, a mai declarat Orban.
Liderul PNL a adăugat că, în opinia sa, UDMR a fost factorul decisiv în eşecul moţiunii.
„UDMR în opinia mea a fost clar factorul decisiv în nereuşita acestei moţiuni, pentru că dacă UDMR miercuri dimineaţă, când au spus că iau decizia, ar fi anunţat că votează moţiunea de cenzură sau măcar că îşi lasă parlamentarii să voteze fiecare după mintea lui, votau cel puţin 50-60 de parlamentari PSD moţiunea”, a mai spus Orban.
Liderul PNL a mai spus că, probabil, Liviu Dragnea i-a promis lui Kelemen Hunor lucruri pe care el nu le-ar fi putut promite niciodată pentru că sunt de negociat: „După negocierile pe care le-am avut cu UDMR, probabil domnul Kelemen Hunor s-a dus la domnul Dragnea, asta ştim că s-a dus la discuţii cu domnul Drganea, dar ce au discutat nu putem şti, dar probabil domnul Dragnea le-a promis lucruri pe care eu nu le-aş fi promis niciodată pentru că sunt lucruri care sunt de nenegociat”.
Ludovic Orban s-a aflat duminică la Galaţi, unde a participat la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Galaţi.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva Cabinetului Dăncilă a fost respinsă miercuri de Parlament, astfel că Guvernul Dăncilă a rămas în funcţie. Au fost 166 de voturi în favoarea moţiunii şi erau necesare cel puţin 233 de voturi favorabile pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să fie demis.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii