G4Media.ro

Lukaşenko acuză Occidentul că finanţează făţiş protestele: Cei care, mai ales din…

Lukaşenko acuză Occidentul că finanţează făţiş protestele: Cei care, mai ales din străinătate, îşi ascut deja pumnalele vor primi un răspuns contondent / Minskul interzice intrarea a 17 ziarişti străini

Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a acuzat miercuri Occidentul că finanţează pe faţă protestele opoziţiei care se desfăşoară de 11 zile în această ţară, în timp ce Minskul a interzis intrarea a 17 ziarişti străini, pe motiv că nu aveau acreditări pentru a-şi desfăşura activitatea pe teritoriul fostei republici sovietice, transmite EFE, citată de Agerpres.

”State occidentale declar direct şi făţiş, fără să se ascundă, că strâng resurse şi le trimit în Belarus”, a declarat preşedintele Lukaşenko, citat de agenţia oficială BELTA, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate belarus la care au participat prin videoconferinţă lideri regionali.

Lukaşenko a transmis că autorităţile belaruse nu pot urmări toate resursele care ajung în ţară, deoarece este vorba despre ”multe resurse în metal”. ”Ştim acest lucru şi ne ocupăm”, a avertizat şeful statului belarus, care i-a sfătuit pe liderii Uniunii Europene, care discută miercuri situaţia din Belarus, să se ocupe de problemele lor.

”Înainte să arate cu degetul înspre noi, ar trebui să pună pe agenda reuniunilor lor ‘vestele galbene’ din Franţa şi revoltele îngrozitoare din SUA. Aş vrea ca ei, mai întâi de toate, să ia în discuţie protestele împotriva măsurilor de izolare anti-coronavirus din Germania şi din alte ţări din Europa. Au o sumedenie de probleme. Nu ar trebui să arate spre Belarus pentru a distrage atenţia de la problemele care există în Franţa, în SUA, în Germania şi aşa mai departe”, a declarat Lukaşenko, potrivit dpa.

”Nu suntem singuri”, a insistat Lukaşenko, care a dat asigurări că peste 100.000 de oameni şi-au exprimat sprijinul faţă de guvern la ultimele mitinguri şi manifestaţii care au avut loc în mai multe regiuni din ţară. Lukaşenko a subliniat că ”se înşeală cei care cred că puterea a cedat sau se clatină”, pentru că ”are pe cine să se sprijine”. ”Şi cei care, mai ales din străinătate – iar asta se vede -, îşi ascut deja pumnalele, vor primi un răspuns contondent. În (oraşul) Grodno flutură deja drapele poloneze. Este inadmisibil. Acestui tip de manifestări i se va pune capăt într-un mod drastic”, a avertizat el.

Lukaşenko a mai spus că, ”dacă cineva vrea schimbări, acestea trebuie să fie făcute în limitele legii”, deoarece în caz contrar ţara va suferi consecinţe grave. În opinia lui Lukaşenko, sutele de mii de persoane care au manifestat în mai multe oraşe din ţară împotriva rezultatului alegerilor prezidenţiale din 9 august – câştigate de actualul preşedinte, aflat la putere de 26 de ani, cu peste 80% din voturi, potrivit datelor oficiale – sunt ”delincvenţi şi şomeri”.

Pe de altă parte, Comitetul de Stat pentru Frontiere a anunţat miercuri că Belarus a interzis în ultimele 24 de ore intrarea în ţară a 17 jurnalişti străini care nu aveau acreditări pentru a-şi exercita activitatea pe teritoriul acestei foste republici sovietice.

”La 18 august, pe Aeroportul Naţional din Minsk a fost interzisă intrarea în ţară a 17 reprezentanţi ai mijloacelor de comunicare în masă străine deoarece le lipseau acreditările pentru a-şi desfăşura activitatea jurnalistică” pe teritoriul belarus, se menţionează în comunicatul oficial al instituţiei menţionate. Potrivit Comitetului, jurnaliştii intenţionau să intre în Belarus în calitate de turişti, însă vameşii au descoperit ”adevăratele lor intenţii”.

”Toţi au declarat că au venit exclusiv pentru a vedea atracţii turistice, însă aveau cu ei legitimaţii de presă de la diferite companii de radio şi televiziune, precum şi echipament profesional şi mari sume de bani în numerar”, se mai menţionează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. asa a zis si ceausescu , agenturiiili

  2. Intr-adevar toti muncitorii care il huiduie erau platiti de Occident si toti care ies in strada de iau bataie pe rupte si risca sa moara tot de Occident sunt platiti. E incredibil cum acesti indivizi nu se pot desparti de putere si abereaza.

    Culmea ca el insusi a fost ales democratic si a decis sa devina un ‘carnat’ mai tarziu.

  3. Un fost președinte de colhoz… un fost cizmar… niște dobitoci cu tupeu și multă nesimțire; legați de serviciile secretoase…

  4. In Rusia o sa fie show … Maxim 5 ani pana se desteapta majoritatea …

  5. In Rusia este speranța antidotului pentru mințile tulburate de ipoteticele rânduri citite, scrise de K. MAR(Cs). a valurilor vestice ce mi-au răpit iubiții. Ideologia îngroapă într-un om frumuseți și te șterge, îți fura și te înghesuie conform a ceva, făcut, gândit,ordonat etc Nu cred că are rost sa continui.

  6. Tovarasul dictator, sa nu fiti socat cand o sa realizati ca cel mai pregatit cutit e al ”prietenului” de la Moskva care-si scuipa in palme acum cu nerabdare.