G4Media.ro

Lukașenko i-a mulțumit lui Dumnezeu că este dictatură în Belarus: M-aţi criticat…

Lukașenko i-a mulțumit lui Dumnezeu că este dictatură în Belarus: M-aţi criticat cu toţii: dictatură, dictatură! În schimb există ordine în această dictatură! Dacă nu ar fi fost dictatură, am fi trăit în mizerie

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat vineri, într-un discurs susţinut în timpul unei vizite la o societate agricolă din regiunea Gomel, că datorită „dictaturii în Belarus domneşte ordinea şi bunăstarea”, în timp ce cetăţeni din „Occidentul bogat” vin la el în ţară ca să cumpere sare, relatează Agerpres, potrivit agenţiei de presă oficiale belaruse Belta.

„Am deschis graniţa pentru ei înainte de Paştele catolic şi de Raduniţa, care va fi peste câteva zile (Paştele blajinilor sau Paştele morţilor, în lunea de după Duminica Tomii – n.r.). Să vină oamenii din Polonia, Lituania, Letonia să viziteze mormintele rudelor lor, aşa cum a fost întotdeauna. Le-am permis asta fără vize. Şi, ce să vezi, oamenii nu sunt lăsaţi să vină în Belarus. De ce? Pentru că oamenii vin la noi şi cumpără sare. Ei bine, nu au sare! Occidentul mare şi bogat nu are sare! Şi pentru ca oamenii să nu spună că belaruşii trăiesc normal, pur şi simplu nu îi lasă să vină. Asta e întreaga lor democraţie!”, a afirmat Lukaşenko.

„Slavă Domnului că la noi e dictatură!”, a remarcat cu ironie preşedintele belarus, citat de agenţia de presă Belta. „M-aţi criticat cu toţii: dictatură, dictatură! În schimb există ordine în această dictatură! Dacă nu ar fi fost dictatură, am fi trăit în mizerie”, a adăugat el în discursul susţinut în faţa localnicilor din Cecersk, oraş din regiunea Gomel, situat într-o zonă care a fost puternic contaminată în urma dezastrului de la Cernobâl.

În acelaşi timp, Lukaşenko a spus că Rusia şi Belarus nu vor putea fi îngenuncheate de Occident, afirmând că sancţiunile occidentale au determinat Minskul să caute noi oportunităţi.

„Tot ceea ce producem se cere astăzi pe piaţa noastră principală – în Rusia, China şi alte ţări”, a declarat liderul belarus.

Armata rusă a folosit teritoriul belarus pentru invazia sa militară din Ucraina, la începutul campaniei şi, ulterior, pentru a se retrage aici atunci când a abandonat regiunile nordice Kiev şi Cernigău.

sursa foto: Captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Sarci si pr osti. Si mandri ca-s saraci si pr osti.

    • Câți recoltatori de sparanghel sunt adusi din Bielorusia? Cate centuriste si badante? Cati dormitori sub poduri sau in gara? cati cersetori la intrarea în supermarket?

      Din Suedia si pana in Sicilia, saraca e familia si tara ta.

    • Mai degraba din ciclul ”gura bate krul”. Omul e efectiv din filemele cu Stan si Bran. Oricum, parca a mai pus pe harta invazia Moldovei de catre rusi si apoi a dat in bilbaiala.

    • The useful ydyots for Putin and gang ..

    • Spre deosebire de tine, bogatule… :))

  2. Delireaza. Occidentul vine sa cumpere sare de la el. In Belarus e bunastare. Omul e clar canu si-a luat pastilele.

  3. Asta seamana cu Dragnea

  4. Sa dea Dumnezeu sa îi tina pe piept lumânarea lui Putin

  5. Sinistru de amuzant :)))))))))

  6. La capul lui sovietic și prost ce poți să-i ceri…

  7. Moșule s-a inventat smartphon ul și netflixul. Sa îl iei pe frățiorul tău din Rusia sa va duceți în Corea de Nord va și aia parca sunt mai civilizați ca voi, Kim ăla mic și gras este mai tehnologizat ca voi

  8. Noi avem cimitirul vesel bielorușii au dictatoru vesel.
    Îl ajută și fața adevărat, e plin netu de meme-uri cu el amuzante…făcute de vorbitori de rusă să ne-nțelegem

  9. Nu e gresit ce zice dictatorul asta infect ( ca in dictatura poti controla lucrurile mai bine ) dar e clar ca el era plecat de mult intr-o democratie ! In plus se vede de la o posta ca-i place puterea si nu concepe ca altul sa poata face mai bine .. problema tuturor despotilor, putinilor (si psdistilor 😉 si hAuristilor )

  10. Corect!
    De ce să trăiești în mizerie când poți să te scufunzi în kă’kat.

  11. Hai sa auzim o duma si de la fratii nostri sarbi…

  12. “Multumesc ca sunt io in varful dictaturii” 😂😂😂

  13. „Io”, Lucasenco mare voievod al Belarusului! Si uite asa i-am dat sare prostiei,ca sa nu se strice.

  14. Saracu” occidwnt ! Oricum, cind auzi asemenea idioțenii ești bucuros ca nu trăiești într-o astfel de lume, creata de handicapați mintal !!

  15. Cred că are problemă cu parchisonul ,săracu
    Lukașenko și Putin vă așteaptă iadul

  16. Dictatura esțe perfecta atata timp cat tu esti la putere. Cand altul este la putere gandesti altfel.

  17. Ii mulțumește lui Dumnezeu pardon lui Putin ca Belarus este dictatura și ca el preasfințitul ii pune pe păcătoși pardon pe opozanți la popreala.Pentru acest ticălos singurul Dumnezeu este Puțin fără de care nu ar însemna nimic

  18. Spuse mizerabilul.