G4Media.ro

Lumea întâmpină 2023 cu speranţă şi lasă în urmă un an furtunos…

Sursa foto: captură video

Lumea întâmpină 2023 cu speranţă şi lasă în urmă un an furtunos (Reuters)

Lumea a întâmpinat 2023 cu mulţimi de oameni în pieţe precum Times Square din New York, focuri de artificii înălţate deasupra capitalelor europene, dar şi cu speranţa încheierii războiului din Ucraina şi a revenirii la o normalitate post-COVID-19 în Asia, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

A fost un an marcat de conflictul din Ucraina, stres economic şi efectele încălzirii globale. Dar a fost şi un an cu un Campionat Mondial de fotbal spectaculos, schimbări tehnologice rapide şi demersuri pentru a face faţă provocărilor climatice.

După ce Asia, Africa şi Europa au intrat în 2023, New York a petrecut Revelionul în maniera consacrată, mii de persoane înghesuindu-se în ploaie torenţială şi aşteptând ore în şir căderea globului care marchează Anul Nou în Times Square. O sferă de 3,7 metri alcătuită din panouri triunghiulare de cristal Waterford a alunecat pe un stâlp de pe o clădire de 25 de etaje pentru a marca trecerea în 2023.

Tommy Onolfo, în vârstă de 40 de ani, mecanic din comitatul american Nassau, a declarat că a purtat un scutec în timpul celor 14 ore de aşteptare în Times Square, deoarece în contextul măsurilor de securitate spectatorii au fost nevoiţi să se priveze de confort pentru a putea rămâne în primele rânduri. „N-am fost încă nevoit să folosesc scutecul. E pentru orice eventualitate”, a spus el.

Între timp, milioane de persoane au urmărit în faţa televizoarelor din lumea întreagă spectacolele muzicale de Revelion şi numărătoarea inversă.

Anterior, peste Atlantic, Roata „London Eye” din Londra a fost colorată în albastru şi galben în semn de solidaritate cu Ucraina în timp ce capitala Marii Britanii a fost luminată de focuri de artificii la miezul nopţii.

Sărbătoarea, pe care primarul Londrei a promovat-o drept cea mai mare din Europa, a adus un omagiu regretatei regine Elisabeta a II-a, care a decedat în septembrie, dar şi echipei de fotbal a Angliei şi evenimentului LGBTQ Pride care a aniversat 50 de ani în 2022.

Pentru Ucraina, nu pare să se întrevadă un final al luptelor începute după ce Rusia a invadat această ţară, în februarie. La Kiev şi în alte regiuni din Ucraina s-au auzit numeroase explozii, iar sirenele au vuit în toată ţara la primele ore ale Anului Nou.

Sâmbătă, Rusia a lansat rachete de croazieră, eveniment descris de comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul ucrainean drept „Teroare în ajunul Anului Nou”.

Interdicţiile după lăsarea serii au rămas în vigoare la nivel naţional, făcând imposibilă celebrarea începutului anului 2023 în multe spaţii publice. Mai mulţi guvernatori regionali au postat mesaje pe reţelele sociale avertizându-i pe locuitori să nu încalce restricţiile.

La Kiev, însă, mai multe persoane s-au adunat lângă pomul de Crăciun din centrul oraşului la apropiere de miezul nopţii. „Nu renunţăm. N-au putut să ne strice sărbătorile”, a declarat Iarina, în vârstă de 36 de ani, care sărbătorea alături de soţul ei cu beteală şi luminiţe.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, persoana anului 2022 în revista Time, a proclamat sâmbătă, în urările sale de Anul Nou, că anul 2023 va fi anul „victoriei” în războiul cu Rusia. „La mulţi ani! 2023, anul victoriei noastre!”, a spus el.

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă, în mesajul său de Anul Nou, că „corectitudinea morală şi istorică” este „de partea” Rusiei.

Festivităţile de la Moscova au fost tăcute, fără artificiile obişnuite din Piaţa Roşie.

„Nu ar trebui să se pretindă că nu se întâmplă nimic – oamenii noştri mor (în Ucraina)”, a spus Ielena Popova, în vârstă de 68 de ani. „Se celebrează o sărbătoare, dar trebuie să existe limite”, a adăugat ea. Mulţi moscoviţi au declarat că speră la pace în 2023, notează Reuters.

În altă regiuni ale Europei, focuri de artificii au explodat deasupra Partenonului din Atena, a Porţii Brandenburg din Berlin şi a Arcului de Triumf din Paris. Pe bulevardul Champs-Elysees, mulţimea a urmărit primele focuri de artificii de Anul Nou organizate în capitala Franţei după anul 2019.

Capitala Cehiei, Praga, s-a numărat printre locurile care nu au organizat un foc de artificii din motive economice. „Organizarea sărbătorilor nu părea potrivită”, a spus purtătorul de cuvânt al primăriei, Vit Hofman.

Olandezii au salutat începutul anului cu dezamăgire, spectacolele de artificii planificate în marile oraşe fiind anulate din cauza vântului puternic şi a ploii, relatează Xinhua.

Petreceri estompate de COVID-19 în China

Australia a dat startul sărbătorilor cu primul Revelion fără restricţii după doi ani de restricţii asociate COVID-19. Sydney a întâmpinat Anul Nou cu obişnuitul său foc de artificii spectaculos, care a inclus în premieră o cascada în curcubeu de pe Harbour Bridge.

În China, restricţiile riguroase asociate COVID-19 au fost ridicate abia în decembrie, când guvernul a făcut o trecere bruscă de la potica sa „zero-COVID”, o schimbare care a dus la creşterea numărului de cazuri de infectare.

În timp ce numărul oficial al deceselor din China nu pare să crească, compania britanică specializată Airfinity a estimat săptămâna trecută că aproximativ 9.000 de persoane din ţară mor probabil în fiecare zi
din cauza COVID-19.

„Nu pot să cred că anul acesta nu pot găsi nici măcar un singur prieten sănătos care să poată să iasă cu mine”, a scris un utilizator de reţele sociale din provincia estică Shandong.

Însă, în oraşul Wuhan, unde a început pandemia, cu trei ani în urmă, mii de persoane s-au adunat în pofida unor măsuri stricte de securitate. Au fost ridicate baricade şi sute de poliţişti au păzit zona. În difuzoare s-au difuzat mesaje prin care oamenii erau sfătuiţi să nu se adune. Însă, petrecăreţii nu au luat în seamă mesajele.

La Shanghai, multe persoane s-au înghesuit pe Bund (Waita), pe malul râului. „Am călătorit cu toţii din Chengdu pentru a sărbători la Shanghai”, a declarat Da Dai, director digital media în vârstă de 28 de ani, care se afla în vizită în oraş împreună cu doi prieteni. „Noi am avut deja COVID, aşa că că acum pare că ne putem distra în siguranţă”, a adăugat el.

În Coreea de Sud, zeci de mii de persoane s-au adunat în centrul oraşului Seul pentru a auzi cele 33 de bătăi ale clopotului Bosingak cu înălţimea de peste trei metri, conform DPA.

Anterior, în Taiwan, focuri de artificii au fost declanşate de pe clădirea emblematică de pe insulă, Taipei 101, una dintre cele mai înalte din lume.

La Rio de Janeiro, două milioane de persoane au fost aşteptate la celebra petrecere de Revelion de pe plaja Copacabana, fără restricţii pentru prima dată după debutul pandemiei, potrivit AFP. „Sperăm la un nou guvern care să fie mai preocupat de sănătatea oamenilor”, a declarat Ana Carolina Rodrigues, îmbrăcată în alb conform tradiţiei de Anul Nou de la Rio de Janeiro, în contextul în care preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, urmează să depună jurământul ca şef al statului.

Croaţia a salutat Anul Nou cu sentimente mixte intrarea ţării în spaţiul Schengen şi în zona euro, cu teama de o creştere a preţurilor, dar perspective turistice mai bune.

În faţa Puerta del Sol din Madrid, mii de oameni au mâncat 12 boabe struguri pentru a marca ultimele 12 secunde din 2022, o tradiţie respectată de majoritatea spaniolilor.

În Orientul Mijlociu, Burj Khalifa din Dubai, cea mai înaltă clădire din lume (830 de metri) a fost luminată de un joc spectaculos de artificii.

Două focuri de artificii organizate separat în Samoa, unul în capitala Apia, iar celălalt în Savai’i, au fost declanşate simultan semnalând începutul noului an.

Cea mai mare insulă din Kiribati, Kiritimati, unde trăiesc aproximativ 5.000 de persoane, este prima insulă locuită care dă startul festivităţilor de Anul Nou, însă evenimentele au fost de această dată modeste.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...