Lumină și întuneric în actuala criză politică din România

România se află într-o situație fără precedent, care a scos la iveală neajunsurile Constituției și a pus la încercare încrederea oamenilor în democrație. Aceste neajunsuri s-au vădit odată cu bâlbâielile Curții Constituționale și în absența unei comunicări eficiente între sursele serviciilor de informații, pe de o parte, și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pe de alta. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că drumul României către „alegeri libere și corecte“, pentru a folosi jargonul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, nu a fost ușor.

După căderea lui Ceaușescu, înaintarea României pe calea reformelor politice și economice a fost timidă. Având în vedere realizările îndoielnice ale guvernelor care s-au succedat de la Revoluție încoace, nu ai cum să nu tragi concluzia că voința politică de angajare pe calea reformelor a fost firavă. Reflexele antidemocratice ale celor care au preluat puterea la sfârșitul lui decembrie 1989 au adus minerii la București în iunie 1990. Invazia acestora de atunci și din anul următor ne duc cu gândul la tacticile folosite în 1945 de comuniștii din România și din alte părți ale Europei Centrale pentru a submina ordinea democratică.

Diverse evenimente au arătat că în România imboldul pe calea reformelor a venit mai degrabă din exterior decât din interior. Fondul Monetar Internațional, Consiliul Europei, Uniunea Europeană și NATO au fost principalii catalizatori ai reformei, iar obligativitatea de a satisface cerințele acestor instituții în vederea integrării în așa-numitele „structuri euroatlantice“ a stimulat și a ghidat procesul de reformă în România. Realizările majore ale țării au fost primirea în NATO în 2004, intrarea în UE în 2007 și recomandarea făcută de Comisia Europeană în raportul său din 22 noiembrie 2022 privind ridicarea mecanismului de cooperare și verificare (MCV) în cazul României.

Obiectivele de referință de îndeplinit pentru obținerea de fonduri UE stau la baza promovării statului de drept în România, la fel ca și monitorizarea partenerilor României în structurile euroatlantice. Influența acestora este vitală pentru a asigura prevalența structurilor instituționale solide bazate pe statul de drept asupra rețelelor pernicioase care erodează democrația. Rectitudinea morală a acestor structuri instituționale a fost amenințată de false pretenții ale statului de drept, precum cele afișate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea, în 27 iulie 2023, a recursului formulat împotriva achitării a doi foști ofițeri de Securitate pentru complicitate la uciderea lui Gheorghe Ursu în 17 noiembrie 1985. Cu toate acestea, progresele care stau la baza deciziei UE de a ridica MCV au susținut intrarea României în spațiul Schengen la 1 ianuarie 2025 și în sistemul american de scutire de vize.

Pentru o mare parte dintre români, cuvintele atribuite lui Honoré de Balzac, „Legile sunt pânze de păianjen prin care trec muștele mari și rămân captive cele mici“, sunt deosebit de adevărate. Aceasta este o părere pe care o împărtășesc astăzi mulți români. Între clasa politică, percepută ca punându-și propriul interes mai presus de interesele statului, și acea parte a populației care se consideră defavorizată s-a căscat o prăpastie. Întrucât, în tranșarea opțiunilor politice, percepția este adesea mai importantă decât realitatea nu-i de mirare că aceasta a fost abil exploatată de Călin Georgescu.

Unul dintre motivele principale ale nemulțumirii față de clasa politică este neputința acesteia de a rezolva blocajul birocratic care a împiedicat România să pășească pe calea dezvoltării economice. În cadrul bugetului UE pentru perioada 2014–2020, agreat la Bruxelles la 8 februarie 2013 și plafonat la 960 de miliarde de euro, România urma să primească 22,99 miliarde de euro, cu aproximativ 2 miliarde de euro mai mult decât primise în perioada 2007–2013. Cea mai mare parte a fost alocată pentru mediu și transporturi (peste 20 % fiecare).

De asemenea, în perioada 2014–2020, României i-au fost alocate fonduri de 17,5 miliarde de euro pentru agricultură în cadrul politicii agricole comune, față de 13,8 miliarde de euro în perioada 2007–2013. Cu toate acestea, absorbția de către România a banilor europeni în cadrul financiar 2014–2020 a fost de doar 50 % la sfârșitul anului 2020. Aceasta a stârnit îngrijorare cu privire la capacitatea României de a rambursa fondurile UE rămase necheltuite din afluxul de aproximativ 30 de miliarde de euro alocate prin intermediul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), pe lângă cele 50 de miliarde de euro prevăzute în bugetul UE obișnuit pentru România pentru perioada 2021–2027.

MRR a intrat în vigoare la 19 februarie 2021 și este anume conceput să „atenueze impactul economic și social al pandemiei de coronavirus și să facă economiile și societățile europene mai reziliente, mai sustenabile și mai bine pregătite pentru provocările și oportunitățile pe care le aduc tranziția verde și tranziția digitală“. Capacitatea României de a cheltui astfel de sume rămâne problematică în ceea ce privește MRR, care trebuie să fie alocat rapid și cheltuit în întregime până în 2026.

În mai multe privințe, este vorba despre un eșec al clasei politice din România de după Revoluția din decembrie 1989. Pozițiile asumate de guvernele care s-au succedat și acțiunile acestora, precum și aparatul birocratic s-au caracterizat prin impulsuri autocratice și lipsă de previzibilitate. Corupția reprezintă o provocare la adresa stabilității statului. În Indicele de Percepție a Corupției pentru anul 2023 al Transparency International, România ocupă locul 63 din 180 de state (unde 1 = cel mai scăzut nivel de corupție). Ea se află alături de Bulgaria (67) și Ungaria (70), clasându-se pe locul fruntaș în ceea ce privește nivelul corupției între statele membre ale UE. Deși în ultimii trei ani s-au făcut pași importanți în lupta împotriva corupției în rândul membrilor clasei politice și al mediului de afaceri, România mai are încă un drum lung de parcurs.

Lipsa unei lustrații autentice a viciat accesul românilor la putere și exercitarea acesteia în conformitate cu legile statului. În acest sens, este important să facem o analiză a rolului Securității sub Ceaușescu și a importanței acesteia în dezvoltarea economiei după căderea dictaturii. De exemplu, se pare că exportul de arme românești ar fi fost gestionat de Dunărea, o companie controlată de Securitate. Veniturile de pe urma acestor vânzări ar fi fost plasate într-un cont secret din Elveția. O altă sursă de valută forte pentru Securitate a fost comisionul perceput de directorii diferitelor societăți de comerț exterior controlate de Securitate, precum Crescent, Metalimportexport, Vitrocim, Terra, Delta, Trawe și Carpați, de la companii străine pentru încheierea de contracte. Toate aceste societăți aveau conturi la Banca Română de Comerț Exterior (BRCE, Bancorex).

Sumele generate de amintitele societăți controlate de Securitate nu au putut fi urmărite de autoritățile de după regimul Ceaușescu. La 12 martie 1990, compania de expertiză contabilă judiciară Peat Marwick Thorne și firma de avocatură Gowling, Strathy și Henderson din Toronto au fost contractate de Ministerul Justiției, în numele guvernului român, pentru a da de urma conturilor Securității și a conturilor care ar fi fost deținute de Nicolae și Elena Ceaușescu, în care se credea că se află peste 400 de milioane de dolari. Anchetele canadienilor s-au izbit de un zid în ceea ce privește compania Crescent, al cărei director era un politician proeminent, Dan Voiculescu. Autoritățile române au refuzat să coopereze. Contabilii canadieni au descoperit că firma Crescent avea un cont la Banca Română de Comerț Exterior (BRCE, Bancorex), la conducerea căreia se aflau anumiți directori bănuiți că ar fi fost pe vremuri ofițeri ai Securității.

În 1996, după ce PSD (fostul Partid Comunist) a căzut de la putere, un audit făcut sub noul guvern de centru-dreapta de către Curtea de Conturi a României a conchis că „nu s-a putut stabili pe bază de documente modul de gestionare a Fondului valutar centralizat al statului, deoarece fondul a fost desființat nelegal și nejustificat de către BRCE in ianuarie 1990. La data desființării, fondul însuma 1,106 miliarde de dolari. În 1991, BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit «BNR – Fond de stat valutar», în care, prin patru operațiuni, a înregistrat plăți fără documente justificative de 906 milioane de dolari, făcând datoare în acest fel BNR, în numele statului, cu suma menționată, pe motiv că ar fi achitat la extern datorii ale statului“1. „Dispariția“ după 1990 a fondurilor în valută forte mai sus menționate nu numai că a dus la un deficit al valutei forte aflată la dispoziția guvernelor române succesive de după Revoluție, ci i-a și făcut pe mulți să creadă că banii au fost folosiți de foștii ofițeri ai Securității pentru a controla schimbările în România de după 1990.

Fiascoul gestionării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 și amânarea turului al doilea i-a consternat pe români și pe prietenii țării din străinătate din mai multe motive:

1. Curtea Constituțională a anulat turul al doilea, după ce, cu doar 24 de ore înainte, validase rezultatul primului tur.
2. Opacitatea și lipsa de transparență a mai multor autorități ale statului, printre care și Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
3. Lipsa de comunicare între acestea – de ce AEP a lăsat să treacă necontestată declarația financiară a lui Georgescu care consemna zero cheltuieli pentru campania electorală?
4. Eșecul evident al Serviciilor (SRI și SIE) de a alerta AEP cu privire la cele 24.000 de conturi de TikTok create cu puțin timp înainte de primul tur. Alegerile includ atât campania electorală, cât și procesul de votare. Este clar că primul tur al alegerilor nu a fost nici „liber“, nici „corect“.
5. Controversa privind presupusa implicare a Rusiei în desfășurarea alegerilor prezidențiale. A apărut cu siguranță un pattern care sugera implicarea Rusiei în primul tur al alegerilor prezidențiale, dar nu au fost încă prezentate dovezi concrete în acest sens. Anularea alegerilor prezidențiale pentru că există suspiciuni cu privire la ingerința unui „actor extern, răuvoitor“, fără a aduce dovezi credibile și fără a solicita o anchetă parlamentară pentru a justifica aceste acuzații, probabil că nu are precedent în analele NATO și este un deserviciu adus celorlalte state membre și, mai presus de toate, poporului român. Aceste eșecuri au făcut ca serviciile de informații să fie considerate suspecte și relevă faptul că este necesară întărirea supravegherii lor eficiente de către parlament, cum de altfel este stabilit prin lege. Nu-i de mirare că asistentul secretarului de stat al SUA, James O’Brien, şi-a exprimat sprijinul diplomatic faţă de poziţia oficială a României privind controversa electorală, în schimb, la o întrebare a presei despre probabilitatea ca SUA să aibă informații care să indice ingerința rusă, el nu a dat un răspuns direct, ci a declarat că „avem mare încredere în ceea ce a spus guvernul român“2. În același timp, James O’Brien a subliniat că românii trebuie să încurajeze jurnalismul de investigație independent.

În ceea ce mă privește, cred că fără îndrăzneala și spiritul întreprinzător al unor instituții de presă precum G4Media și Hotnews publicul român ar fi privat de accesul la informații vitale și neștiute despre manevrele politice ale partidelor și candidaților acestora.

6. Lipsa unei justificări juridice pentru decizia Curții Constituționale de a amâna turul al doilea al alegerilor.
7. Neputința Curții Constituționale de a oferi o bază legală pentru ca guvernul nou-ales să organizeze alte alegeri prezidențiale.

Unor observatori ca mine le este ușor să aducă critici, așa cum de altfel au făcut-o și mulți români, dar le este greu să ofere o soluție la criză, alta decât amendamentele la Constituție care ar rezolva chestiunea vidului legislativ privind situațiile în care se prelungește mandatul unui președinte, dar așa ceva presupune măsuri rapide. Mai important decât atât, este necesară o schimbare de mentalitate, care să favorizeze integritatea profesională, competența și respectul față de concetățeni, nu care să tolereze incompetența, dacă nu chiar s-o recompenseze. Plagiatul nesancționat la cel mai înalt nivel îi semnalează societății faptul că un act dezonorant este trecut cu vederea, ba chiar admirat. Atunci când demnitatea funcției politice este pătată, democrația este în pericol.

Traducere din engleză de Iustina Croitoru