G4Media.ro

Luni sunt aşteptate primele rezultate ale celei de a doua sesiuni a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Luni sunt aşteptate primele rezultate ale celei de a doua sesiuni a examenului de bacalaureat / Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris pentru cea de a doua sesiune ai examenului

Primele rezultate ale celei de a doua sesiuni a examenului de bacalaureat urmează să fie făcute publice luni, la prânz, transmite News.ro.

Sesiunea de toamnăm a examenului de bacalaureat a început în 8 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă, a celor digitale şi a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise au început în 19 august şi s-au încheiat în 22 august.

Luni, 26 august, este programată afişarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12.00, iar contestaţiile pot fi depuse în intervalul 12.00 – 18.00.

În intervalul 27 – 29 august are loc rezolvarea contestaţiilor, data afişării rezultatelor finale fiind 30 august.

Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris pentru cea de a doua sesiune ai examenului naţional de bacalaureat, aceştia susţinând toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Din totalul celor înscrişi, peste 22.000 de candidaţi provin din promoţia anului 2024, în timp ce peste 11.500 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6.

Anul trecut, la a doua sesiune a examenului de bacalaureat, rata cumulată de promovare (rezultate iniţiale – toate promoţiile) a fost 29,8%.

”Rata cumulată de promovare (rezultate iniţiale – toate promoţiile) este 29,8%. Rata de promovare pentru promoţia anului curent este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoţiile anterioare. Astfel, din totalul candidaţilor promovaţi (8.504), 6.108 candidaţi aparţin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare”, arăta atunci Ministerul Educaţiei.

Rata de succes în sesiunea iunie – iulie 2024 a examenului de bacalaureat a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, cu 1,8% pe ansamblul tuturor promoţiilor: de la 76,4% la 78,2%.

Comparativ cu procentele din sesiunile iunie – iulie din ultimii doi ani (75% – 2023 şi 75,2% – 2022), se remarcă un progres de 3%, anunţa Ministerul Educaţiei după afişarea rezultatelor finale ale examenului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...