Lupta anti-corupție și statul de drept revin pe agenda SUA în relația cu România. Trei momente – cheie
Noua ambasadoare a SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a anunțat joi într-un discurs la Camera de comerț americană AmCham că va sprijini lupta-anticorupție și consolidarea statului de drept și a subliniat că va transmite acest mesaj liderilor politici. După mai bine de doi, subiectul anti-corupției revine pe agenda SUA în relația cu România.
„Voi pleda pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor, iar echipa mea va continua să sprijine eforturile României de a lupta împotriva corupţiei şi de a consolida statul de drept”, a declarat Kathleen Kavalec. „Eu voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari din tot spectrul politic”, a adăugat ambasadoarea la evenimentul de joi de la AmCham.
Este pentru a treia oară în decurs de doar o lună când statul de drept și corupția apar în discursuri sau documente oficiale americane. Până la venirea lui Kathleen Kavalec la post în februarie, tema anti-corupției devenise mai degrabă marginală în relația SUA-România.
Prima menționare de către ambasadoarea Kavalec a subiectului a fost în comunicatul oficial emis de Ambasada SUA cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare către președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
”Liderii au discutat de asemenea despre invadarea în curs a ţării vecine României, Ucraina, de către Rusia, precum şi priorităţile doamnei ambasador în anii care urmează, inclusiv parteneriatul nostru de securitate, cooperarea strânsă în domeniul independenţei şi securităţii energetice, creşterea comerţului bilateral şi a investiţiilor străine directe şi continuarea progreselor privind transparenţa guvernamentală şi statul de drept”, se arăta în comunicatul oficial.
O altă menționare apăsată a celor două teme s-a înregistrat în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în România.
Fragmente din Raportul Departamentului de Stat:
– ”Practicile de corupție au rămas larg răspândite în România în 2022, în ciuda mai multor urmăriri penale de profil înalt (…) Corupția a fost frecventă în sectorul public, în special în domeniul sănătății”, se arată în raport.
– ”Corupția și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice au fost larg răspândite, implicând uneori fonduri europene. Fostul ministru român al turismului, Elena Udrea, care a fost extrădată din Bulgaria în România în iunie, a fost condamnată în aprilie la șase ani de închisoare pentru corupție în așa-numitul dosar Gala Bute. Udrea, o apropiată a fostului președinte Traian Băsescu, a încercat să fugă din România înainte de verdictul așteptat în cazul său, dar a fost reținută de poliția bulgară la graniță.
– ”Corupția a fost frecventă în sectorul public, în special în domeniul sănătății. Agențiile executive individuale au fost lente în aplicarea sancțiunilor, iar organismele de inspecție ale agențiilor au fost, în general, inactive”
Reamintim că SUA au susținut puternic lupta anti-corupție și întărirea transparenței guvernamentale și a statului de drept din România după 2004. Unii ambasadori sau Departamentul de Stat au sancționat public derapajele anti-democratice înregistrate de-a lungul timpului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii