G4Media.ro

Luptă în coaliție pe funcționarii care vor să se transfere între ministere.…

Foto: Cseke Attila / Facebook

Luptă în coaliție pe funcționarii care vor să se transfere între ministere. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, vrea să oprească hemoragia de angajați printr-o modificare a Codului Administrativ care să-i lege de glie

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului Administrativ care i-ar lega de glie pe funcționarii publici care vor să se transfere de la un minister la altul. Dacă modificarea intră în vigoare, transferul se poate realiza doar cu acordul șefului instituției din care funcționarul vrea să plece. Motivul proiectului? Ministrul Cseke Attila e îngrijorat că zeci de funcționari cu experiență din ministerul său, ce vor rămâne fără obiectul muncii, vor să plece.

Proiectul de ordonanță de urgență poate fi consultat la adresa mdlpa.ro/pages/proiectougmodificareoug572019

Proiectul are un singur articol, care prevede modificarea articolului 506 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ:

  • „(8) Transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia s-a aprobat transferul la cerere al funcționarului public înștiințează cu celeritate autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public, despre aprobarea cererii de transfer. În situația în care conducătorul autorității sau instituției publice de la care se transferă funcționarul public, aprobă transferul la cerere, data de la care operează transferul la cerere nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului administrativ”.

De ce vrea ministrul Cseke Attila să condiționeze eventuala plecare a unor funcționari? Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media are o problemă cu exodul de funcționari din cadrul a două autorități de management, cea pentru Programul Operațional Regional (POR) și cea pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) care, de la sfârșitul anului viitor, nu vor mai avea practic obiectul muncii.

Cele două programe gestionate ajung la final anul viitor și nu este prevăzută nici o continuitate pentru perioada 2021-2027 pentru POCA, în timp ce POR a fost descentralizat la nivelul celor opt Agenții de Dezvoltare Regională (ADR).

De altfel în documentele puse în consultare nu există nicio mențiune cu privire la numărul transferurilor de care ar fi afectate instituțiile publice și care ar trebui să justifice demersul unei astfel de modificări. Nici urgența unei astfel de modificări prin OUG nu este justificată în nota de fundamentare. În schimb, Ministerul Dezvoltării arată că angajările în sistemul bugetar sunt blocate în urma unei decizii a guvernului, ceea ce ar duce la o ”o competiție/concurență intensă între instituțiile publice pentru asigurarea resurselor umane necesare activității curente”.

Practic, dacă acest proiect va fi aprobat se va modifica modalitatea de aprobare a transferului la cerere a unui funcționar public prin adaugarea a încă unei aprobări. Astfel, nu va mai fi suficientă doar aprobarea conducătorului instituției unde dorește să se transfere funcționarul (așa cum se întâmplă în prezent), ci și acordul conducătorului instituției de unde acesta pleacă.

Surse juridice consultate de G4Media arată că un astfel de demers ridică probleme de constituționalitate, deoarece ar încălca drepturile la mobilitate ale funcționarilor publici care fac parte din Corpul Funcționarilor Publici. Practic, dacă modificările intră în vigoare, orice funcționar care vrea să plece într-un post mai bun poate fi ținut împotriva voinței lui, transferul la cerere fiind transformat dintr-un act unilateral al voinței (ca cel al demisiei) într-unul care implică acordul părților.

Astfel, nu ar mai exista nici o diferență față de cealaltă modalitate de transfer prevăzută de Codul Administrativ, cea a transferului în interesul serviciului, procedură care obligă la acorduri din partea conducătorilor ambelor instituții implicate.

Paradoxal, susțin surse guvernamentale, ministrul Cseke Attila ar fi putut să îi mențină pe acești funcționari cu experiență din cele două autorități de management pentru a se ocupa de dosarele din PNRR, dar el a preferat să înființeze o direcție nouă, cu posturi noi care să fie ocupate prin concurs.

Incertitudinea cu care se confruntă acești funcționari riscă să afecteze eficienței implementării actualelor proiecte, cu riscuri de a se pierde bani europeni pentru acest sfârșit de perioadă de programare.

Mulți dintre funcționari vizează un transfer la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), condus de Marcel Boloș (PNL). La nivelul PNL se discută despre promovarea unei OUG prin care MIPE să preia atât personalul actual, cât și cele două programe operaționale aflate la sfârșit de implementare. O măsură prin care MIPE ar atinge două obiective. Prima – rezolvă problema deficitului de personal atât pentru implementarea programelor operaționale pentru perioada 2021-2027 ce urmează să fie aprobate de către Comisia Europeană, dar și pentru implementarea și coordonarea PNRR (reamintim că că recent MIPE a obținut o suplimentare de cca 500 de posturi pentru care este greu de găsit personal cu experiența necesară pentru astfel de activități). Al doilea obiectiv: elimină un proces de acreditare pentru două dintre noile înființate autorități de management, putând fi utilizate structurile actuale ale celor două AM uri pe care vrea să le preia.

În trecut și Eugen Teodorovici, dar și Rovana Plumb au mai incercat preluarea celor două AM uri de la Ministerul Dezvoltării, însă fără succes, cel puțin POR fiind văzut un instrument de exercitare a puterii în teritoriu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. De ce le arde ăstora la ora asta :)))
    Afară toti, angajați altii prin concurs adevarat pe un număr eficientizat de posturi, nu sute de frecatori de mentă si gata, ci cateva zeci si gata.
    Adevăratele probleme, măi băieți si fete, sunt în mediul privat, nu dramoletele pilosilor. Nu scapă Romanika de ei, nu le mai plangeti de milă.

  2. Ar mai pune mooistii astia de-o alta iobagie.