Lupte la frontiera columbiană: Venezuela cere un „ajutor imediat” din partea ONU pentru dezamorsarea câmpurilor de mine
Venezuela va cere un „ajutor imediat” Naţiunilor Unite pentru dezamorsarea minelor antipersonal puse, potrivit Caracasului, în sud-estul ţării de grupuri armate columbiene în timpul luptelor care au loc de la 21 martie la frontiera cu Columbia, a anunţat preşedintele Nicolas Maduro, notează AFP, citată de Agerpres.
Venezuela pregăteşte o „comunicare” care va fi adresată „secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru a solicita un ajutor de urgenţă imediat Naţiunilor Unite (…) pentru dezamorsarea câmpurilor de mine lăsate de aceste grupuri de criminali şi traficanţi de droguri din Columbia”, a afirmat duminică Nicolas Maduro la postul naţional de televiziune.
Potrivit bilanţului oficial venezuelean, 15 persoane (şase soldaţi venezueleni şi nouă membri ai grupurilor armate consideraţi „terorişti” de autorităţi) au fost ucişi, în timp ce armata venezueleană a difuzat duminică pe Twitter imagini cu tiruri de artilerie.
Circa 30 de persoane au fost, de asemenea, arestate şi arme, explozivi şi droguri confiscate încă de la începutul luptelor destinate, potrivit Caracasului, să interzică teritoriul venezuelean grupurilor armate columbiene care s-au instalat acolo.
„Am alungat aceste grupuri din mai multe tabere. Au lăsat un teritoriu minat. Am pierdut mai mulţi soldaţi cu aceste mine. Asasini!”, a continuat Nicolas Maduro.
Într-o retorică obişnuită, preşedintele venezuelean a acuzat aceste grupuri că au legături cu „armata columbiană şi guvernul (preşedintelui columbian) Ivan Duque”. „Sunt îmbrăcaţi ca luptătorii de gherilă pentru a servi rutele traficului de droguri”, a adăugat el.
Potrivit unei surse din cadrul forţelor de securitate din Columbia, aceste „grupuri armate” sunt disidenţi ai fostei gherile columbiene Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).
Deşi majoritatea celor 13.000 de membri ai fostei gherile marxiste au depus armele, facţiuni „disidente” nu au acceptat procesul de pace semnat în 2016 în Columbia.
Aceste grupuri fără comandă unificată, finanţate prin traficul de droguri şi minele clandestine, s-au consolidat în zone izolate, potrivit serviciilor de informaţii militare columbiene.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank