”M..E PSD”, din stradă în Parlament și la Cotroceni. Arma cu care se atacă reciproc Iohannis și Dragnea a ajuns peste tot: pe tricouri, pe parașute, pe mașini, pe plaje și în vârf de munte – FOTOGALERIE
Mesajul ”M..E PSD” a ajuns rapid de pe numărul de înmatriculare al unui șofer de TIR român stabilit în Suedia preocuparea celui de-al treilea om în stat: președintele Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea. Asta după ce înainte mesajul a fost invocat de președintele Klaus Iohannis, dar și de ministrul de Interne, Carmen Dan.
Viralizarea acestei insulte la adresa PSD a fost potențată chiar de poliție, ai cărei șefi numiți politic de PSD au acționat în forță împotriva lui Răzvan Ștefănescu, posesorului autoturismului cu numărul ”M..E PSD”. Reținerea permisului de conducere, ridicarea numerelor de înmatriculare și dosarul penal pe numele lui Ștefănescu, au fost percepute de public drept niște abuzuri din partea polițiștilor. Explicațiile oamenilor legii nu au făcut decât să pună și mai mult paie pe foc: au dovedit că nu cunosc legea și că acționează la comandă politică.
Tocmai din acest motiv șeful statului s-a folosit de situație pentru a taxa PSD și pe Liviu Dragnea: ”Au început acțiuni de neimaginat. Persoane care îndrăznesc să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați de Poliție în plină zi. Nu s-a mai întâmplat din anii întunecați ai comunismului”, spusese Iohannis sâmbătă la Consiliul Național al PNL.
”Dacă domnia sa crede că opiniile politice trebuie să conţină cuvinte obscene, l-aș provoca, având în vedere eleganţa pe care vrea să o afişeze, nu o are, dar vrea să o afişeze, să reproducă lozinca respectivă”, a fost reacția ofuscată a lui Carmen Dan.
A doua zi a reacționat și Dragnea, într-o emisiune găzduită de Antena3. Liderul PSD a scris, golănește și într-o totală regie stabilită dinainte cu Gâdea și Badea, pe un flipchart „Iohannis M_ _ _E”. ”Păi de ce săriţi aşa? Iohannis minte!”, a completat Dragnea spațiile lipsă când cei doi moderatori s-au prefpcut mirați de mesaj. ”Păi la ce v-aţi gândit, nu cred că v-aţi gândit la ce s-a gândit el. Eu am arătat că domnul Iohannis minte. Este un fel de Pinochio ca să spunem aşa”, a mai spus el.
În ultima săptămână, zeci de oameni au preluat mesajul ”M..E PSD” de pe numărul de înmatriculare al românului stabilit în Suedia și l-au pus pe mașini și pe tricouri, l-au scris cu scoici pe plajă, au sărit cu el din elicopter și l-au urcat Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf de munte din România, dar și pe Mont Blanc, în Franța.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii