G4Media.ro

Macedonia de Nord, în doliu şi disperată pentru tragerea la răspundere a…

Sursa Foto: X

Macedonia de Nord, în doliu şi disperată pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru tragedia din Kocani / Președinta Gordana Davkova Siljanovska: “Niciun responsabil nu trebuie să scape de lege, de justiţie şi de pedeapsă!”

După cea mai mare tragedie din istoria recentă a Macedoniei de Nord, zeci de oameni murind în infernul unui club de noapte, mica naţiune balcanică se luptă să facă faţă atâtor pierderi de vieţi tinere, încercând în acelaşi timp să tragă la răspundere responsabilii şi să prevină o nouă catastrofă, relatează News.ro, care citează AP.

Incendiul masiv a distrus clubul de noapte supraaglomerat din oraşul Kocani, în estul ţării, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lăsând în urmă 59 de morţi şi 155 de răniţi din cauza arsurilor, a inhalării de fum şi a faptului că au fost călcaţi în picioare în fuga spre singura ieşire a clădirii.

Printre victime s-au numărat persoane cu vârste de până la 16 ani, iar naţiunea va ţine şapte zile de doliu.

„Suntem cu toţii în stare de şoc, iar eu însămi sunt şocată: ca mamă, ca om, ca preşedinte”, a declarat preşedinta Macedoniei de Nord, Gordana Davkova Siljanovska, într-un discurs către naţiune duminică seara. „Încă nu pot să cred că teribila tragedie din Kocani este o realitate. Nu ştiu cu ce cuvinte să-mi exprim condoleanţele faţă de părinţii şi apropiaţii celor decedaţi”, a spus ea. „Niciun responsabil nu trebuie să scape de lege, de justiţie şi de pedeapsă! Să nu mai permitem nimănui să pună în pericol viaţa unor oameni nevinovaţi”.

Incendiul care a zguduit naţiunea de 2 milioane de locuitori – unde legăturile strânse de familie extinsă au făcut ca dezastrul să fie personal pentru mulţi – a fost cel mai recent dintr-un şir de incendii mortale în cluburi de noapte din întreaga lume, care include şi tragedia de la Colectiv.
 

Autorităţile au declarat că investighează acuzaţiile de luare de mită legate de clubul de noapte care era plin de tineri petrecăreţi şi la capacitate dublă.

Iar guvernul Macedoniei de Nord a ordonat efectuarea unei inspecţii de trei zile în toate cluburile de noapte şi cabaretele din ţară, începând de luni.

Ţara este în doliu, iar oamenii urmăresc scenele dureroase din oraşul cu 25 000 de locuitori, unde salvatorii au depus efurturi timp de ore întregi pentru îndepărta corpurile carbonizate din club.

Incendiul a provocat prăbuşirea parţială a acoperişului clădirii cu un singur nivel.

Părinţii îngrijoraţi s-au adunat în faţa spitalelor din Kocani şi din capitala Skopje, aflată la aproximativ 115 kilometri (72 de mile) vest, pentru a afla informaţii actualizate despre răniţi. Mulţi dintre cei mai grav răniţi au primit tratament în Grecia şi în alte ţări învecinate.

Aşteptând în faţa spitalului din Kocani, Dragi Stojanov a fost printre cei care au primit cumplita veste că fiul său Tomce, în vârstă de 21 de ani, a murit.

„A fost singurul meu copil. Nu mai am de ce să trăiesc… 150 de familii au fost devastate”, le-a spus el reporterilor. „Copii arşi de nerecunoscut. Sunt cadavre, doar cadavre în interiorul (clubului). … Iar şefii (crimei organizate), doar îşi bagă bani în buzunare”.
 

 Numărul morţilor ar putea creşte  

Drapelele din întreaga ţară au fost coborâte în bernă, iar numărul morţilor ar putea creşte, 20 dintre răniţi fiind în stare critică, a declarat duminică ministrul sănătăţii Arben Taravari.

Deşi ancheta privind cauza incendiului este în curs de desfăşurare, înregistrările video au arătat scântei pirotehnice de pe scenă lovind tavanul Clubului Pulse şi aprinzând focul în timp ce o trupă cânta.

„Am încercat chiar să ieşim prin baie, doar pentru a găsi gratii (la ferestre)”, a declarat Marija Taseva, în vârstă de 19 ani, pentru The Associated Press. „Am reuşit cumva să ies. Am căzut pe scări şi au trecut peste mine, m-au călcat în picioare. … Abia am rămas în viaţă şi abia puteam să respir”.

Ea a suferit o rană la faţă.

Ministrul de interne Panche Toshkovski a declarat că 15 persoane au fost reţinute pentru interogatoriu după ce o inspecţie preliminară a arătat că clubul funcţiona fără o licenţă corespunzătoare. El a declarat că numărul de persoane din club era cel puţin dublu faţă de capacitatea sa oficială de 250.

„Avem motive să bănuim că există mită şi corupţie în acest caz”, a declarat el.

Liderii din întreaga Europă, precum şi biroul Papei Francisc, au transmis condoleanţe.

„Am avut multe momente dificile şi provocări în viaţa mea, dar astăzi este de departe cea mai dificilă zi din viaţa mea”, a declarat prim-ministrul Hristijan Mickoski într-un discurs televizat. „Inima mi se frânge şi nu am puterea să vorbesc astăzi. Sunt frânt şi spiritul meu este frânt”.

Duminică târziu, locuitorii din Kocani au organizat o veghe la lumina lumânărilor în sprijinul familiilor îndoliate, aşteptând la cozi lungi pentru a aprinde lumânări.

Beti Delovska, un economist din Skopje, a declarat că Macedonia de Nord nu a trăit niciodată o asemenea tragedie, cu zeci de tineri dispăruţi în câteva minute. Şi a remarcat că mulţi tineri cu un viitor strălucit au părăsit deja ţara, în căutarea de oportunităţi în altă parte.

„(Macedonia de Nord) este pe patul de moarte”, a declarat Delovska, în vârstă de 64 de ani. „Nu mai avem instituţii credibile, sistemul de sănătate este complet desfiinţat, educaţia este precară, sistemul judiciar este partizan şi corupt până în măduva oaselor… Acum cred că numai Dumnezeu poate salva Macedonia de Nord”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O tragedie legata de corupția de acolo.
    Colectiv 2.
    Astept ca vinovatul sa fie pus ef la ANPC.😵

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.