Machu Picchu, orașul-templu al incașilor și unul dintre cele mai enigmatice locuri din lume, împlinește 110 ani de când a fost descoperit

La 24 iulie 1911, a fost redescoperit Machu Picchu, „oraşul pierdut al incaşilor”, de către arheologul american Hiram Bingham.

Machu Picchu este un oraş-templu din secolul al XV-lea d.Hr., situat pe teritoriul regiunii Cuzco (Cusco sau Qosqo) din Peru, America de Sud. Ruinele sale au fost descoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, fiind unele dintre cele mai frumoase şi enigmatice locuri străvechi din lume. În anul 1983, UNESCO a desemnat Machu Picchu drept sit al patrimoniului mondial, descriindu-l ca „o capodoperă absolută de arhitectură şi un testimoniu unic al civilizaţiei incaşe”.

Sanctuarul istoric se află la 2.430 metri deasupra nivelului mării, în mijlocul unei păduri tropicale muntoase, potrivit https://whc.unesco.org. A fost, probabil, cea mai uimitoare creaţie urbană a Imperiului Inca, cel mai mare din America precolumbiană, cu zidurile sale gigantice, terasele şi rampele de acces realizate parcă în mod natural din piatră. Cadrul natural, pe versanţii estici ai Anzilor, cuprinde bazinul superior al fluviului Amazon cu o bogată diversitate de floră şi faună.

Recunoscută pentru valorile culturale şi naturale remarcabile, proprietatea mixtă a Patrimoniului UNESCO de la Machu Picchu acoperă 32.592 de hectare de pante montane, vârfuri muntoase şi văi care înconjoară „inima” sa, spectaculosul monument arheologic din „La Ciudadela” („Cetatea”). Construit în secolul al XV-lea, Machu Picchu a fost abandonat în momentul în care Imperiul Inca a fost cucerit de spanioli în secolul al XVI-lea. Abia în 1911, odată cu redescoperirea sa, complexul arheologic a fost redat lumii exterioare.

Cele aproximativ 200 de structuri care alcătuiesc acest remarcabil centru religios, ceremonial, astronomic şi agricol sunt aşezate pe o creastă abruptă, străbătută de terase de piatră, mai notează site-ul UNESCO. Urmând un plan riguros, vechiul oraş incaş este împărţit într-o parte inferioară şi una superioară, separând agricultura de zonele rezidenţiale, cu o zonă pătrăţoasă mare între cele două. Până în prezent, multe dintre misterele de la Machu Picchu au rămas nerezolvate, inclusiv cunoştinţele incaşilor despre astronomie şi speciile de plante sălbatice. Toate clădirile sunt construite exclusiv din blocuri de piatră, care ajung chiar şi la 50 de tone. Principalele monumente arheologice sunt piatra Intihuatana (una din stâncile ritualice din cultura incaşă), Templul Soarelui şi Camera celor 3 Ferestre. Acestea erau dedicate principalei zeităţi incaşe, Inti, zeul Soarelui.

Oraşul incaş Machu Picchu ar fi fost planificat şi construit în jurul anului 1400 d.Hr., menţionează site-ul www.machupicchu.gob.pe. La ridicarea sa au contribuit mai mulţi specialişti în arhitectură, inginerie şi astronomie, pe lângă o mulţime impresionantă de muncitori. Mai mult de 50% din efortul necesar în construcţia sa a fost utilizat la pregătirea terenului, fundaţiilor şi sistemului de drenaj. Construcţia corespundea nevoii statului incaş de a avea un centru religios, politic şi administrativ într-un spaţiu sacru considerat legătura intrinsecă dintre munţii Anzi şi fluviul Amazon. Oraşul a fost abandonat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea; totuşi, acesta nu s-a pierdut niciodată, fiind vizitat şi locuit ocazional.

În 1874, inginerul german Herman Göhring a întocmit un document cartografic în care sunt prezentate pentru prima dată toponimele „Machu Picchu” şi „Huaina Picchu”. În 1911, profesorul american Hiram Bingham a vizitat oraşul incaş şi a fost impresionat de frumuseţea şi măreţia sa. În anul următor, s-a întors cu o echipă multidisciplinară de profesionişti care a efectuat săpături şi investigaţii în zonă, iar artefactele descoperite, cum ar fi vase din ceramică, statuete din argint, rămăşiţe umane şi bijuterii, au ajuns la Universitatea Yale, care le-a returnat în anul 2010.

Pentru vorbitorii de spaniolă, primul „c” din Picchu e „tăcut”. În limba spaniolă, numele e pronunţat „maciu piciu”, pe când în limba quechua se spune „maciu pikciu”. În quechua, machu înseamnă „vechi” sau „bătrân”, în timp ce pikchu semnifică fie „bucată de cocă mestecată”, fie „piramidă, masiv ascuţit pe mai multe feţe; con”. Aşadar, numele sitului arheologic peruvian e câteodată interpretat ca fiind „muntele vechi”.

Istoricii cred că cetatea a fost ridicată în perioada de glorie a Imperiului Inca, puterea dominantă din America de Sud, între secolele al XV-lea şi al XVI-lea, de suveranul incaş Pachacuti, în jurul anului 1450. A fost abandonată la aproximativ 100 de ani după ce a fost construită, probabil pe vremea când spaniolii şi-au început operaţiunea de supunere a puternicelor civilizaţii precolumbiene, din anii 1530. Nu există dovezi care să arate că citadela ar fi fost vreodată atacată de conchistadori sau că aceştia ar fi ajuns măcar în zonă. Din acest motiv, există opinii care susţin că depopularea aşezării ar fi fost rezultatul unei epidemii de variolă. Mulţi arheologi moderni consideră că Machu Picchu a servit drept reşedinţă regală pentru împăraţii inca şi nobilii din suita lor. Alţii sunt convinşi că a fost folosită drept spaţiu sacru, având în vedere poziţionarea sa în apropierea munţilor şi a altor locuri, pe care incaşii le considerau sfinte.

Cetatea a fost nominalizată ca fiind una din cele şapte noi minuni ale lumii, în 2007, notează https://publimix.ro. Machu Picchu rămâne cea mai mare atracţie turistică din Peru şi cel mai vizitat sit istoric din America de Sud, atrăgând sute de mii de oameni anual. Aproximativ 5.000 de turişti vizitează zilnic Machu Picchu, conform autorităţilor locale citate de AFP. Creşterea accentuată a turismului, dezvoltarea localităţilor din vecinătate şi degradarea mediului natural afectează cetatea care, pe lângă valoarea ei proprie, oferă adăpost şi unor specii pe cale de dispariţie. În consecinţă, guvernul peruan a adoptat o serie de măsuri, pentru a proteja ruinele arheologice şi a preveni eroziunea muntelui, limitând şi numărul de turişti.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels