Macovei despre explicațiile ministrului de interne: Neorganizarea unei ședințe operative într-o astfel de situație este neîndeplinirea sarcinilor de serviciu cu consecințe deosebit de grave
Europarlamentarul Monica Macovei o acuză pe Carmen Dan de ”neîndeplinirea sarcinilor de serviciu cu consecințe deosebit de grave”, după ce ministrul de interne a susținut, marți, la Comisia de Apărare din Camera Deputaților, că a stat în birou până la 3 dimineața, dar că nu a participat la ședințe operative. ”Este absurdă explicația ministrului Dan că a stat la birou până la 3 dimineața doar la ședințe informale, fără să fi participat la nicio ședință operativă. Neorganizarea unei ședințe operative într-o astfel de situație este neîndeplinirea sarcinilor de serviciu cu consecințe deosebit de grave”, susține Macovei într-o declarație politică.
Redăm mai jos integral comunicatul europarlamentarului Monica Macovei
”Guvernul girat de Dragnea este un pericol și o amenințare reale pentru securitatea și sănătatea oamenilor. Protestatari pașnici au fost gazați, loviți brutal, răniți cu grenade și gloanțe de cauciuc, iar unii răniți de grenadele jandarmilor au contractat bacterii în spital.
Niciun raport privind violențele forțelor de ordine împotriva protestatarilor pașnici nu trebuie clasificat, pentru că oamenii trebuie să știe cine, cum și de ce a decis și a pus în aplicare reprimarea în forță a protestului din 10 august 2018. Oamenii trebuie să știe și cine au fost provocatorii care au comis câteva acte de violență pentru a încerca să manipuleze populația. I-au ajutat aceștia pe Dragnea și Guvernul lui în încercarea penibilă de a justifica violența împotriva protestatarilor pașnici? Vrem să știm și dacă jandarmilor li s-a spus anterior mitingului că acesta va fi “o lovitură de stat”, așa cum se vehiculează în presă. Trebuie și vrem să știm planul întregii operațiuni puse la cale de Dragnea&comp.
Declarațiile de astăzi din Parlament sunt absurde și neprofesioniste. De exemplu, explicația Jandarmeriei că unele numere de identificare de pe căști au fost acoperite pentru că erau împrumutate de la un jandarm la altul. Când încalci legea, nu poți veni cu astfel de răspunsuri. Așa cum este absurdă explicația ministrului Dan că a stat la birou până la 3 dimineața doar la ședințe informale, fără să fi participat la nicio ședință operativă. Neorganizarea unei ședințe operative într-o astfel de situație este neîndeplinirea sarcinilor de serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Este ridicolă și declarația ministrului Dan că au fost identificate doar 6 situații în care jandarmii ar fi comis fapte penale, în situația în care sunt mult mai multe înregistrări video cu violențele jandarmilor împotriva unor participanți care aveau mâinile ridicate, mergeau pe stradă, stăteau pe jos în Piață sau alergau din Piața Victoriei pe străzile din jur ca să poată respira după ce au fost gazați. Atacarea, lovirea sau rănirea protestatarilor pașnici este infracțiune.
Liviu Dragnea și-a delegat chiar în această perioadă atribuțiile de serviciu și s-a ascuns, după ce a fost unul dintre politicienii PSD care au anunțat chiar înainte de protestul din 10 august 2018 că vor fi violențe în Piața Victoriei. Au premeditat Dragnea și Guvernul lui acțiunile violente de la protestul din 10 august?”
(Sursa FOTO: Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii