Macron anunţă un summit excepţional UE, în martie, în vederea definirii noului model al creşterii economice europene
Preşedintele francez Emmanuel Macron a trasat joi, într-un discurs care marchează începutul preşedinţiei semestriale a Franţei a Uniunii Europene (UE), liniile mari ale acestui semestru, relatează AFP, preluată de News.ro.
”Europa noastră trebuie să fie o Europă care trebuie să producă, să creeze bogăţie, să se afle în vârful inovaţiei, capabilă să-şi apere sistemul social şi să se afle în centrul agendei climatice”, a subliniat şeful statului francez.
În vederea ”construirii aceste strategii”, Franţa organizează la 10 şi 11 martie ”un summit excepţional al celor 27 şefi de stat şi de guverne pe tema acestui subiect major care este, în fond, definirea noului model al creşterii (economice) europene”, a dat asigurări Macon.
”Vom avea ocazia să detaliem contururile mai precis”, a adăugat el.
Macron a anunţat, de asemenea, în acest dicurs, organizarea unui summit între Uniunea Africană (UA) şi Uniunea Europeană, în februarie, la Bruxelles.
”Obiectivul acestui summit este o reaşezare în profunzime a relaţiei” celor două uniuni, a anunţat el.
Sursa foto: Consiliul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii