Macron cere Israelului „să evite orice atitudine de escaladare, în special în Liban”
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a îndemnat Israelul „să evite orice atitudine de escaladare, în special în Liban”, după atacul armat care l-a ucis pe numărul doi al Hamas la Beirut, a informat Palatul Elysée marţi seară, notează AFP, citată de Agerpres.
Emmanuel Macron, care a discutat telefonic cu ministrul israelian Benny Gantz, membru al cabinetului de război, a subliniat că „este esenţial să se evite orice atitudine de escaladare, în special în Liban, şi că Franţa va continua să transmită aceste mesaje tuturor actorilor implicaţi direct sau indirect în zonă”, a precizat Palatul Elysée.
Numărul doi al Hamas, Saleh al-Arouri, a fost ucis într-o atac armat atribuit Israelului în suburbiile Beirutului, marţi seară, au anunţat mişcarea palestiniană şi surse oficiale libaneze.
Este prima dată de la începutul războiului din Fâşia Gaza în urmă cu aproape trei luni când este vizată periferia capitalei libaneze.
„Această crimă nu va rămâne fără răspuns sau nepedepsită”, a afirmat Hezbollahul libanez, un aliat al Hamas, premierul libanez Najib Mikati acuzând Israelul că „doreşte să antreneze Libanul într-o nouă fază de confruntare”.
În cursul discuţiei cu Benny Gantz, Emmanuel Macron a reiterat apelul său de a „se acţiona pentru o încetare a focului de durată” între Israel şi Hamas, „cu ajutorul tuturor partenerilor regionali şi internaţionali”, a adăugat Palatul Elysée.
El şi-a exprimat din nou „cea mai profundă îngrijorare cu privire la numărul foarte mare de morţi civili şi la urgenţa umanitară absolută din Fâşia Gaza”, afirmând în acelaşi timp „încă o dată ataşamentul Franţei faţă de securitatea Israelului”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu