G4Media.ro

Macron contra Erdoğan – o luptă pe care ambii lideri și-o doresc.…

sursa foto: Facebook

Macron contra Erdoğan – o luptă pe care ambii lideri și-o doresc. Or fi ei aliați NATO, dar între președintele francez și președintele turc nu e niciun fel de iubire

În ultimul an, cei doi „s-au luat fățiș în coarne” pe mai multe fronturi, de la războiul civil din Libia până la conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan și la tensionatele dispute maritime din estul Mediteranei. Dar ultimele lor certuri reprezintă probabil cea mai acută agravare de până acum a relațiilor.

La sfârșitul săptămânii trecute, Erdoğan s-a simțit ofensat de afirmațiile lui Macron despre islam. Recent, președintele francez a anunțat o controversată campanie menită să schimbe practicile religioase din Franța, avertizând că unii musulmani din țară propovăduiesc o credință care se abate „de la principiile republicii și care deseori duce la crearea unei societăți adverse”. Dată fiind brutala decapitare a unui profesor care le-a arătat elevilor niște caricaturi cu profetul Mahomed, demersul asumat devine mai urgent. Imaginile acelea au fost proiectate pe clădiri din mai multe orașe franceze în timp ce țara îl plângea pe profesorul măcelărit.

Erdoğan, care se pronunță deseori împotriva așa-zisei ipocrizii occidentale și care caută să susțină drepturile musulmanilor din afara țării, a criticat tendința lui Macron de a nu mai accepta libertatea religiei. „Ce probleme are acest om pe nume Macron cu musulmanii și cu islamul?”, a declarat Erdoğan într-un discurs de sâmbăta trecută. „Macron trebuie să se trateze la cap.” Erdoğan a mai atacat sănătatea mintală a lui Macron și anul trecut, după ce Macron dezaprobase intervențiile militare ale Turciei în nord-estul Siriei. De această dată declarațiile au provocat riposta franceză, astfel încât duminică Parisul și-a retras ambasadorul de la Ankara.

Luni, Erdoğan a aruncat mănușa. Într-un discurs televizat, el le-a cerut musulmanilor să boicoteze toate produsele franțuzești în semn de solidaritate cu „frații” lor din Franța, care, potrivit afirmațiilor sale, „sunt victimele unui linșaj asemănător celui îndreptat împotriva evreilor din Europa înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial”. Apelul lui Erdoğan a avut un efect redus în lumea arabă. Mai multe facțiuni din Liban, ale căror reforme politice sunt susținute solid de Macron, au făcut niște declarații în care pledează pentru un mai mare respect acordat sensibilităților de ordin religios. Oficialii din Iordania, Pakistan, Egipt și Iran au condamnat cu toții poziția franceză și felul în care Macron a luat apărarea caricaturilor, considerate ca fiind o blasfemie la adresa islamului.

Colega mea, Sarah Dadouch, a observat că, „deși unele hashtag-uri din mediile de socializare cuprindeau fraze de genul ‘boicotați Franța‘ sau ‘totul pentru profet’, apelurile la boicot și în sprijinul unor proteste antifranceze nu au atras o prea mare atenție. Dar unii publicau fotografii cu firme franceze care ‘meritau’ boicotate, precum Tefal, Dior și Carrefour”.

Erdoğan a lansat apelul la boicot tocmai când lira, moneda națională a Turciei, coborâse la un nivel-record, cursul fiind pentru prima oară de 8 lire pentru 1 dolar american. „Potrivit estimărilor băncii Goldman Sachs, în ultimele 18 luni autoritățile turce au cheltuit aproximativ 134 miliarde de dolari ca să vină în sprijinul monedei”, sublinia ziarul Financial Times. „Aceste eforturi au exercitat mari presiuni asupra rezervelor de valută ale țării, ceea ce a făcut ca, luna trecută, agenția de rating Moody’s să avertizeze că Ankara aproape a atins limitele care i-ar permite să evite o eventuală criză a balanței sale de plăți”.

Recentele demersuri ale Turciei din străinătate – inclusiv sprijinul față de Azerbaidjan în ciocnirile sale cu forțele armene și disensiunile avute cu guvernele din Grecia și din Cipru cu privire la drepturile de exploatare a resurselor și de foraj în estul Mediteranei – i-au oferit lui Erdoğan un mijloc prin care să-și canalizeze energiile naționaliste pe fondul crizei crescânde din țară. Nu este pentru prima oară când Erdoğan se angajează în dispute cu liderul vest-european ca să-și ațâțe susținătorii.

„Indiferent cât de iritat ar fi devenit Occidentul din cauza tacticilor agresive ale lui Erdoğan, țările occidentale nu sunt în stare să dea o ripostă credibilă, prin care să schimbe comportamentul lui Erdoğan”, a declarat Gönül Tol, de la Institutul pentru Orientul Mijlociu, în emisiunea Today’s WorldView (o rubrică specială a ziarului The Washington Post, destinată unor discuții pe teme de politică internațională, n. red.). „Astfel încât Erdoğan nu are niciun motiv să-și schimbe atitudinea. Atâta vreme cât el vede niște portițe prin care să-și propage ideile naționaliste și islamiste alimentând mândria națională, el nu se va mai purta frumos.”

Macron are și el motive de ordin intern. S-ar putea ca încercările sale de a reglementa practicile islamiste pe teritoriul Franței să îl ajute să scoată pe tușă extrema dreaptă xenofobă din țară. În același timp, s-ar putea ca ascensiunea sa în calitate de principal adversar al lui Erdoğan să-i întărească imaginea pe care el dorește să și-o confecționeze, respectiv, aceea de apărător al intereselor europene pe scena mondială. Numeroși lideri europeni s-au adunat în jurul lui Macron, împărtășindu-i indignarea față de retorica lui Erdoğan

„Macron consideră că o Turcie tot mai autoritară și mai agresivă ar amenința securitatea europeană și crede că europenii trebuie să riposteze”, a declarat Benjamon Haddad, de la Consiliul Atlantic, pentru Today’s WorldView.

„Pentru amândoi, e lupta mult visată”, le-a spus colegilor mei Asli Aydintasbas, de la Consiliul European pentru Relații Externe. „Macron și Erdoğan și-au găsit unul în celălalt inamicul ideal. Acest gen de certuri le priesc într-un mod ciudat ambilor lideri, atât pe plan intern cât și în privința influenței pe care ei încearcă să și-o propage în străinătate”.

Într-adevăr, se prea poate ca lor să le convină mai mult să se certe între ei decât să dea piept cu problemele „din bătătură”. În curând Erdoğan ar putea suporta consecințele unei politici externe scăpate din frâu, după un an de aventurism agresiv al Turciei prin vecini. În același timp, Macron se îmbarcă la el acasă într-o misiune întrucâtva demnă de un Don Quijote.

„În loc să răspundă nemulțumirilor manifestate de musulmanii francezi, în special ale celor din ghetourile de la periferie, așa-zisele ‘banlieues’, care, în opinia multor experți, stau la baza acestor incidente și care îi orientează pe mulți spre radicalizare și violență – guvernul dorește să-și exercite influența asupra unei credințe vechi de 1400 de ani, cu aproape 2 miliarde de credincioși pașnici în întreaga lume, dintre care zeci de milioane se află în Occident”, scria colegul meu James McAuley. „E un răspuns ciudat dat problemei”.

Sursa: The Washington Post / Articol de Ishaan Tharoor / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Noroc de Anglia, dar mai ales SUA, ca gerontofilul asta cu muierea la menopauza e prost rau!Daca Romania ar fi fost langa Canada mamcam pop corn ,dar asa …

  2. Aveți răbdare să-și mute americanii toate catrafusele la Kogălniceanu și apoi să mai vorbim despre Turcia si NATO…!
    PS. Dacă nu se vor intoarce la fes și la poligamie, să mi se stingă focul sub Cazan…!

  3. Explicatiile astea din TWP sunt tipic intelectualist-elitiste si snoabe. In fel de „hai sa ne dam politically corect ca asa-i la moda si sa ne dam savant cu parerea despre o problema pe care nu o intelegem dar care ne da ocazia sa parem destepti si preocupati de pacea lumii”.
    (Atentie, intelectualist nu este egal intelectual; intelectualist inseamna a face parada in loc de analiza veritabila)

    In primul rand, atitudinea Frantei in raport cu Turcia este perfect justificata. Sigur ca exista si interesele Frantei in joc, dar in acest caz aceste interese se suprapun aproape perfect pe interesele Europei si interesele Occidentului.

    In al doilea rand, este vorba de o extensie a razboiului Armeano-Azer, si asta este un lucru serios. Problema Nagorn-Karabah a fost create intentionat de Rusia in timpul comunizarii Caucazului si formarii URSS (1920) pentru a tine republice satelit in stare permanenta de conflict istoric intre ele, incat Rusia sa arbitreze si sa stapaneasca. Si aceasta nu este doar o problema istorica ci o nedreptate care nu poate fi rezolvata fara a fi rezolvata. In speta, Nagorno-Karabah nu avea de ce sa fie data Azrebadjanului deoarece avea un caracter Armenesc, si asta cu atat mai putin cu cat acest act s-a facut practic in acelasi timp cu Genocidul Armenilor de catre Turcia (1914-1923), deoarece Rusia a vrut sa se imprieteneasca cu Turcia si viceverse (precum Putin si Erdogan acum). Prin urmare, este vorba de o situatie in care Acordul de la Helsinki se traduce intr-o mare nedreptate pentru ca acest acord a facut favoarea Rusiei (care exact asta dorea, sa beneficieze de pe urma acestei strategii sovietice incat fostele Republici sa nu se poata desprinde in practica de Rusia), exact Rusia care ea insasi nu a respectat acordul si a ocupat Crimeea. Si aceasta problema ne doar si pe noi (pentru a acest acord practic sprijina pactul Ribbentrop-Molotov) – nu mai detaliez, ca se stie.

    In prezent, Franta este decisa (si bine face) sa sprijina Armenia, iar Turcia (deja devenita anti-occidentala si santajista a NATO si UE) este decisa sa sprijine Azerbadjan. In plus, Armenia chair are nevoie de acest sprijin ca alternativa la Rusia impotriva Turciei (mai ales ca acuma Rusia si Turcia actioneaza coordonat).

    https://en.wikipedia.org/wiki/Nagorno-Karabakh#Soviet_era

    https://en.wikipedia.org/wiki/Armenian_Genocide

    In al treilea rand, Turcia a aderat deja de facto la gruparea Rusia-China (in ciuda situatiei uigurilor) et al. impotriva Occidentului. Si incearca sa domine Caucazul pentru a nu permite Georgiei si Armeniei sa se alature Occidentului.

  4. @Ioane,
    De data asta te-ai exprimat corect și te felicit, nu cum te-ai exprimat când a venit vorba de Coviduț-19, când ai adus in discuție verbul „a exista”, despre care verb cu toții am invațat că se folosește exclusiv la ființe si nu la situații…!
    PS. Și apropo: nu sunt „sudist”…
    Zi bună!

    • Scaramouche, eu nu am invatat asa ceva (sau am uitat). In niciun caz nu am sa folosesc verbul a exista doar la fiinte, pentru ca nu vad niciun argument pentru asa ceva. Bizara ideea asta.
      In orice caz, felicitari si tie (ca nu esti „sudist”) 🙂 si o zi buna si tie.

  5. Deci asta era, lira turcească se duce în cap, iar Erdogan a consumat rezervele Turciei ca s-o proptească până acum. Și acum a rămas și fără bani, și cu lira la vale, și cu agențiile de rating care l-au anunțat de retrogradare dacă o ține tot așa, deci un inamic extern e singura metodă prin care poate abate atenția de la dezastrul intern.

  6. Daca Macron nu-l pune la scanderberg sa se potoleasca … Cat timp n-are ce incorda toata chestiunea e o mizerie. Cu nuclearele n-au voie …

  7. >”Macron are și el motive de ordin intern. S-ar putea ca încercările sale de a reglementa practicile islamiste pe teritoriul Franței să îl ajute să scoată pe tușă extrema dreaptă xenofobă din țară.”

    O interpretare incredibil de gresita. Unul dintre motivele pentru care Macron a pornit la aceasta lupta este tocmai pentru a bloca o eventuala victorie a fortelor de dreapta la urmatoarele alegeri prezidentiale / parlamentare. Toate sondajele din Franta aratau foarte clar ca nivelul de popularitate a lui Macron scazuse incredibil de mult in ultimii 2 ani, acesta pierzandu-si sustinerea inclusiv de la aripa de dreapta moderata (votantii clasici ai republicanilor). Prin asumarea unui discurs anti-islamic, Macron nu face nimic altceva decat sa isi creasca sprijinul in randul votantilor de dreapta, si sa opreasca o eventuala radicalizare a acestui electorat in ceea ce priveste problema musulmana. Doboara doi iepuri dintr-un singur foc, si efectele deja se vad in societate – dreapta, extrema dreapta si moderatii s-au raliat in spatele presedintelui, fapt ce o pune pe Le Pen intr-o mare dificultate dpdv comunicational. Planul a fost gandit foarte bine, acum cateva zile inclusiv Ministrul de Interne al lui Macron a lansat un atac la adresa stangii din Franta, acuzand-o pe fata ca a jucat un rol fundamental in cresterea islamului radical in tara (lucru care este eminamente adevarat, intelectualii socialisti atei facand front comun cu islamistii de foarte mult timp incoace).