G4Media.ro

Macron îşi „asumă pe deplin” acordarea naţionalităţii franceze patronului Telegram, Pavel Durov

Sursa foto: Steve JENNINGS / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / AFP

Macron îşi „asumă pe deplin” acordarea naţionalităţii franceze patronului Telegram, Pavel Durov

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi că „îşi asumă pe deplin” acordarea naţionalităţii franceze patronului platformei Telegram, Pavel Durov, plasat sub control judiciar după patru zile de detenţie la Paris, notează AFP, conform Agerpres.

Această decizie de naturalizare face parte dintr-o „strategie pe deplin asumată”, privind „femei şi bărbaţi” care „depun efortul de a învăţa limba franceză” şi care „strălucesc în lume”, s-a apărat Emmanuel Macron, aflat în vizită în Serbia.

Pe de altă pare, şeful statului francez a negat că i-ar fi adresat „vreo invitaţie” lui Durov, afirmând că nu avea cunoştiinţă despre venirea miliardarului franco-rus în Franţa.

Potrivit unei surse apropiate cazului, Durov a vorbit în engleză miercuri în timpul audierii sale în faţa judecătorului de instrucţie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează