G4Media.ro

Macron pledează pentru revenirea la calm în Noua Caledonie, unde a avut…

Sursa foto: Ludovic MARIN / POOL / AFP

Macron pledează pentru revenirea la calm în Noua Caledonie, unde a avut loc o „insurecţie fără precedent”

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a început joi vizita-fulger în Noua Caledonie exprimându-şi speranţa privind o întoarcere „cât mai curând posibil (…) la pace, la calm, la securitate”, la o peste o săptămână de la începutul violenţelor fără precedent în 40 de ani în arhipelagul francez din Pacificul de Sud, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Joi dimineaţă, încă de la coborârea din avion pe aeroportul din Nouméa, Macron a spus că vrea să fie „alături de populaţie şi o revenire cât mai curând posibil la pace, calm şi securitate. Este principala prioritate”.

Însoţit de miniştrii de interne, al apărării şi al teritoriilor de peste mări, preşedintele francez a discutat timp de peste trei ore şi jumătate cu aleşi şi actori economici din arhipelag, pe care violenţele şi distrugerile l-au adus într-o situaţie de criză.

Macron a exclus ca întoarcerea la calm să se facă printr-un „pas înapoi instituţional”. „Totuşi, trebuie să aducem părţile implicate în jurul mesei”, a pledat el.

De la începutul violenţelor în arhipelagul francez, şase persoane au fost ucise, între care doi jandarmi. Circa 86 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi, potrivit ministrului de interne Gérald Darmanin.

În vizită la un comisariat din centrul Nouméa, Emmanuel Macron s-a referit la o „mişcare de insurecţie absolut fără precedent” pe care nimeni nu a anticipat-o „cu acest nivel de organizare şi de violenţă”.

Cei circa 3.000 de membri ai forţelor de securitate desfăşuraţi vor rămâne în Noua Caledonie „atât timp cât va fi necesar, chiar în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice” de la Paris, care se încheie la începutul lui septembrie, a anunţat joi dimineaţă preşedinţia franceză.

Şeful statului francez urmează să instaleze în Noua Caledonie o misiune de dialog formată din trei înalţi funcţionari, care va rămâne „atât cât va trebui (…) în scopul de a ajunge la un acord politic global”, a precizat miercuri prim-ministrul francez Gabriel Attal.

Emmanuel Macron a dat asigurări că prezenţa lui la faţa locului „nu are limită de timp” şi a promis că la finalul zilei de joi „vor fi luate decizii şi vor fi făcute anunţuri”.

Vizita-surpriză a lui Macron are loc în condiţiile în care se înmulţesc, inclusiv în cadrul majorităţii prezidenţiale, apelurile la amânarea proiectului de lege privind corpul electoral din acest teritoriu, respins de tabăra proindependenţă şi care se află la originea revoltelor.

Joi, politicienii proindependenţă Roch Wamytan, preşedinte al Congresului Noii Caledonii, şi Louis Mapou, preşedinte al guvernului local, ar fost prezenţi la prima reuniune cu Emmanuel Macron. O a doua reuniune, care va fi axată mai mult pe chestiuni politice şi instituţionale, urmează să aibă loc în cursul zilei.

În teren, unde starea de urgenţă este în continuare în vigoare, „noaptea a fost calmă”, a declarat pentru AFP Înaltul comisar al Republicii, Louis Le Franc.

„Nu au existat pagube suplimentare, dar există atât de multe lucruri care sunt distruse”, a declarat reprezentantul statului francez în teritoriul de peste mări, în contextul în care 281 de persoane au fost plasate în arest de pe 12 mai, potrivit unei surse judiciare.

Pe drumul care leagă Dumbéa şi capitala Nouméa, numeroase baraje şi carcase de maşini incendiate continuă să afecteze circulaţia, a constatat un jurnalist al AFP joi dimineaţă.

Revenirea la o viaţă normală a început în centrul Nouméa, unde se află o puternică prezenţă poliţienească şi mai multe magazine şi-au deschis porţile.

Joi dimineaţă, Emmanuel Macron a afirmat că „starea de urgenţă nu ar trebui să fie prelungită” dincolo de cele 12 zile legale, cu condiţia ca „toţi liderii” din arhipelag „să ceară ridicarea barajelor”.

Semn al dificultăţii de a redobândi controlul asupra situaţiei de securitate, aeroportul internaţional din arhipelag rămâne închis zborurilor comerciale până sâmbătă dimineaţă.

Un zbor de evacuare le-a permis miercuri australienilor blocaţi în Noua Caledonie să ajungă în ţară. Canberra şi-a avertizat însă cetăţenii încă blocaţi că evacuările nu pot avea loc şi joi din cauza unor „importante constrângeri operaţionale” anunţate de Paris, în paralel cu vizita lui Macron.

Joi, ministrul de externe din Noua Zeelandă, Winston Peters, a declarat că este „frustrant” pentru compatrioţii săi că nu a primit autorizare din partea Franţei pentru a efectua un zbor în aceeaşi zi.

Teritoriul din Pacificul de Sud, cucerit şi colonizat în secolul al XIX-lea, este strategic pentru Franţa, care vrea să-şi întărească influenţa în Asia-Pacific, şi are bogate resurse în nichel, metal indispensabil pentru fabricarea vehiculelor electrice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Acum vede și dl. Macron cum a fost viața in România unde la cea mică încercare de „normal” Rusia activa „minerii”, „protestatarii”, televiziunile mint au 24 de ore din 24 in favoarea maf ei rusești ce ne-a condus după 1989!
    Asta înseamnă să își bage Rusia nasul!