G4Media.ro

Macron și Putin, prima convorbire de la începutul lunii martie până în…

Sursa foto: Thibault Camus / POOL / AFP

Macron și Putin, prima convorbire de la începutul lunii martie până în prezent

Preşedintele francez Emmanuel Macron are planificată pentru marţi, la ora locală 12:00 (10:00 GMT), o convorbire telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, aceasta fiind prima convorbire între cei doi după 29 martie, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Acest apel intervine în urma discuţiei telefonice care a avut loc sâmbătă între şeful statului francez şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la peste două luni de la invadarea Ucrainei de către armata rusă.

Preşedinţii francez şi rus au avut numeroase convorbiri în ultimii ani – de aproape 20 de ori din decembrie 2021, inclusiv de opt ori de la începutul războiului la 24 februarie – dar nu şi-au mai vorbit după descoperirea masacrului de la Bucea, în regiunea Kievului, la începutul lunii aprilie.

Calificând ‘de nesuportat’ imaginile cu numeroase cadavre descoperite în acest oraş, situat la nord-vest de Kiev, după retragerea armatei ruse, Emmanuel Macron a afirmat că autorităţile ruse ar trebui ‘să răspundă pentru aceste crime’.

Câteva zile înainte, la 29 martie, el discutase cu omologul său rus pe tema organizării unei posibile operaţiuni de evacuare a locuitorilor din oraşul Mariupol, port strategic la Marea Azov, asediat de armata rusă. ‘Nu sunt întrunite condiţiile ‘ pentru aceasta, consemnase Macron la finalul acelei convorbiri cu Putin.

La 25 aprilie, Putin i-a adresat felicitări lui Macron cu ocazia realegerii sale în funcţie şi i-a urat ‘succes’ în noul său mandat şi ‘sănătate’.

Preşedintele francez a explicat în repetate rânduri că l-a sunat pe liderul rus cu acceptul prealabil al lui Volodimir Zelenski, cu care s-a întâlnit la Kiev după o întâlnire cu Vladimir Putin la Moscova în 7 februarie, într-o încercare de a împiedica invazia.

Aceste discuţii cu preşedintele rus, criticate de premierul polonez Mateusz Morawiecki, i-au permis lui Emmanuel Macron ‘să rămână în contact’, ceea ce ‘nu este o dovadă de complezenţă şi nici de slăbiciune’, a explicat Palatul Elysee în martie.

În cursul discuţiei telefonice cu Zelenski sâmbătă, Macron a anunţat că Franţa îşi va ‘intensifica’ trimiterea de material militar către Ucraina, precum şi ajutor umanitar, livrări ce se ridică până în prezent la ‘peste 615 tone de echipamente furnizate’ acestei ţări.

Premierul britanic Boris Johnson se va adresa marţi, prin videoconferinţă, Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean), o premieră pentru un lider occidental de la începutul invaziei ruse în Ucraina şi urmează să anunţe un ajutor militar suplimentar în valoare de 300 de milioane de lire sterline pentru Kiev.

Sursa foto: Thibault Camus / POOL / AFP

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu neapărat, poate ii place sa fie umilit: e masochist.

  2. A pupat macron dreapta… “sărut mâna boierule ca iar a câștigat democrația in Franța”. Mergem înainte cu distrugerea industriei europene și trecerea la încălzirea pe eoliene și bășini de unicorni.

  3. Ei, Macron a fost ocupat cu realegerea si nu i-a luat pulsul tov. putin, in luna aprilie. Sunt bune si convorbirile astea, macar stim daca mai traieste, mai vorbeste coerent etc.

  4. Și-o fi pregătit ceva pentru durerile de cap?

  5. Il trage ața la videochat pe marele salvator al UE. Gerontofil înțeleg, dar aici perversitatea e dublă… Ce naiba să discuți ore în șir cu Putin? Despre prostamol, despre prețul la supozitoare după sancțiuni, despre balerinele de la Bolșoi, despre ce? Nu înțeleg neam! Noroc că am scăpat de LePen și îl avem pe Le Penible.