Macron vrea ca negocierile de aderare a Ucrainei la UE să fie lansate până la finalul lunii
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat vineri sprijinul pentru „lansarea efectivă” a negocierilor pentru aderarea Ucrainei la UE „până la sfârşitul lunii”, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Elysee alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, conform Agerpres.
Emmanuel Macron a promis că „Franţa va continua” să sprijine „Ucraina în toate forurile”, în special „la nivel european, pentru a încerca să obţină lansarea efectivă a negocierilor de aderare până la sfârşitul lunii”.
Comisia Europeană consideră că Ucraina a îndeplinit toate condiţiile prealabile pentru posibila deschidere a negocierilor de aderare la UE, au declarat vineri surse diplomatice la Bruxelles. Dar această decizie necesită unanimitate, iar Ungaria, un aliat al Rusiei, ameninţă să blocheze procesul.
În acelaşi timp, Macron a mai anunţat că doreşte să „finalizeze o coaliţie” de ţări gata să trimită instructori militari în Ucraina, dând asigurări că „mai mulţi dintre parteneri” şi-au dat deja acordul, fără a preciza care dintre ei.
„Mai mulţi dintre partenerii noştri şi-au dat deja acordul” şi „vom folosi zilele următoare pentru a finaliza o coaliţie”, a declarat şeful statului, considerând „legitimă” această cerere din partea Ucrainei.
El a răspuns, de asemenea, la declaraţia purtătorului de cuvânt al Ambasadei Rusiei în Franţa, care a spus că aceşti instructori ar fi o „ţintă legitimă”. „Cine am fi noi să cedăm invocaţiilor sau ameninţărilor Rusiei?”, a afirmat Macron.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank