Madonna va regiza și va scrie scenariul unui film despre viața sa: Muzica m-a făcut să merg mai departe, iar arta m-a ţinut în viaţă
Superstarul muzicii pop Madonna va regiza şi participa la scrierea scenariului unui film despre viaţa sa pentru Universal Pictures, au anunţat studiourile de producţie într-un comunicat emis marţi, citat de Reuters.
Madonna, în vârstă de 62 de ani, va face echipă cu scenaristul ”Juno”, Diablo Cody, recompensat cu Oscar, potrivit Universal Pictures.
Cântăreaţa, devenită celebră cu hit-uri precum ”Material Girl” şi ”Express Yourself”, este cea mai de succes artistă de muzică din toate timpurile, cu vânzări la nivel mondial de 335 de milioane de copii ale albumelor sale.
De-a lungul carierei sale de cinci decenii, Madonna s-a afirmat şi în filme, printre care se numără ”Evita” şi ”A League of Their Own”. De asemenea, ea a regizat şi a participat la scrierea scenariului filmului din 2011 ”W./E” despre scandalul abdicării regelui britanic Edward al VIII-lea, în anii ’30.
”Vreau să transmit călătoria incredibilă în care m-a purtat viaţa ca artistă, muziciană, dansatoare – o fiinţă umană care încearcă să-şi croiască drum în această lume”, a spus Madonna, citată în comunicat.
Subiectul principal al filmului ”va fi mereu muzica”, a adăugat ea. ”Muzica m-a făcut să merg mai departe, iar arta m-a ţinut în viaţă”, a argumentat cântăreaţa americană. ”Sunt atât de multe poveşti nespuse şi pline de inspiraţie şi cine le-ar putea spune mai bine decât mine”, a adăugat Madonna.
sursa foto: Madonna
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii