MAE: 57 de români din Berlin, confirmaţi cu noul coronavirus, unul fiind în stare critică. Din primele informații, infectările ar fi survenit ca urmare a participării la procesiuni religioase
Ministerul Afacerilor Externe transmite joi că în total 57 de români din districtul Neukolln din Berlin au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, iar unul dintre aceştia este în stare critică, relatează Agerpres.
De asemenea, arată MAE, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, aproximativ 370 de locuinţe se află în carantină, iar „primele concluzii indică faptul că infectările ar fi survenit ca urmare a participării la procesiuni religioase, precum şi a oficierii unor slujbe la domiciliul mai multor familii„.
MAE precizează că autorităţile locale au pus la dispoziţia persoanelor afectate un sistem de asistenţă pentru efectuarea cumpărăturilor necesare, iar toate persoanele afectate de plasarea în carantină vor primi documente justificative pentru relaţia cu angajatorul, precum şi despăgubiri financiare în cuantumul prevăzut de lege.
MAE precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la această situaţie. Ambasada României la Berlin continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţa consulară, conform competenţelor legale şi în conformitate cu măsurile adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii