G4Media.ro

MAE, despre noile reguli de circulație în Italia: Ambasada României acţionează pentru…

sursa foto: Pexels

MAE, despre noile reguli de circulație în Italia: Ambasada României acţionează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetăţenilor români

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES, că autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificările legislative introduse în Italia cu privire la maşinile înmatriculate în altă ţară ale cetăţenilor rezidenţi străini, adăugând că Ambasada României şi oficiile consulare din Peninsulă acţionează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetăţenilor români.

„Autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificărilor legislative introduse în legislaţia rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene de resort pentru a obţine clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative. Misiunea diplomatică de la Roma şi oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acţionează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetăţenilor români şi vor acorda asistenţă consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităţilor locale în aplicarea noilor prevederi legislative. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informaţii cu privire la noile reglementări”, evidenţiază comunicatul MAE.

Totodată, MAE român precizează că „evaluează măsurile luate de autorităţile italiene pentru a se asigura că acestea sunt în deplină conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă şi nu afectează drepturile cetăţenilor români, luând în considerare efectuarea tuturor demersurilor legale în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români rezidenţi în Republica Italiană, inclusiv sesizarea Comisiei Europene cu privire la posibilele incompatibilităţi ale normelor recent introduse cu legislaţia europeană”.

Demersurile MAE vizează asigurarea că acţiunile autorităţilor italiene nu aduc atingere liberei circulaţii şi a tuturor drepturilor stabilite prin normele obligatorii ale Uniunii Europene, se adaugă în comunicat.

„Totodată, reamintim cetăţenilor români că, în eventualitatea în care sunt afectaţi de un caz de încălcare a legislaţiei Uniunii Europene de către autorităţile unui alt stat membru, pot apela la asistenţa oferită de către serviciul SOLVIT, sistem informal de soluţionare a problemelor antrenate de nerespectarea legislaţiei Uniunii Europene de către autorităţile unui stat membru, astfel:

– prin completarea formularului on line disponibil la adresa ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm

– prin intermediul adresei de e-mail solvit@mae.ro

– la numerele SOLVIT apelabile din străinătate: 0374300270 sau din România: 0800672507”, se mai menţionează în comunicatul MAE.

Context. Potrivit News.ro, românii din Italia sunt nemulţumiţi de modificările Codului rutier care interzic persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate, presa relatând cazuri în care şoferi având maşini cu numere de înmatriculare româneşti au fost opriţi de poliţie şi sancţionaţi. Ambasada României la Roma a postat pe pagina sa Facebook modificările Codului Rutier, iar comentariile sunt diverse, unii români considerând că trebuie să fie respectate legile statului în care se află, alţii invocând principiul liberei circulaţii, iar alţii solicitând intervenţia ambasadei.

(Sursa Foto: Pexels.com)

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Discriminatori in tara, discriminati afara. Suntem demni de jungla amazoniana..

  2. Se vede cu ochiul liber ca modificarile extremistului salvini la codul rutier italian sunt discriminatorii si incalca legislatia UE, prin aruncarea la cos a doua drepturi – dreptul la proprietate(vezi masura confiscarii masinii, dupa 6 luni), si dreptul la libera circulatie. Bai mae, sunteti de doi bani, puneti la dispozitie romanilor asistenta juridica in mod direct, nu doar situri si telefoane. Implicati-va si justificati salariile-alea mari pe care le luati, fara nicio explicatie pana acum, doar aia ca puteti, fire-ati ai dreaq!

    • cum este discrimare daca se aplica oricui, nu doar romanilor? Libera circulatie nu presupune ca te muti in alta tara si platesti taxe in tara de origine. Confiscarea este exagerata dar legea este destul de clara si general aplicata in UE. (ai masina, te muti in alta tara mai mult de 6 luni, o inmatriculezi acolo, esti jmecher care vrea sa vrea sa faca economie de 1000 de euro pe an si esti la limita legii… ura si la gara)

  3. Nu este nici o discriminare! Vor sa traiasca in west da’ sa plateasca taxe ca n est!
    Majoritatea au rable cu care in mod nornal in Italia nu ar trece inspectia tehnica! Cand spun rable nu vorbesc de masini vechi ci de carute neingrijite ,rupte !Masini vechi sunt si in Austria si in Germania ,peste tot dar sunt intretinute exemplar!
    Lipsa acestei legi duce la fenomenul din Romania care s a umplut de toate rablele inmatriculate pe bulgaria!Cred ca 10% din masinile inmatriculate pe bg sunt ok in general fiind vorba de cele cu motoare mari de la 3200cmc in sus!

  4. BLA, BLA.
    MELE E OCUPAT SA LE FACA UN ROST IN VIATA PROGENITURILOR NOMENKLATURII.

  5. in Austria ai voie doar 30 de zile (de la inregistrarea rezidentei) cu masina inmatriculata in alta tara. daca esti turist nu e problema, si nici in Italia nu e, dar hai sa nu sarim in sus – nu are nici o legatura cu libera circulatie, ci in momentul in care esti rezident te supui legilor din tara respectiva (si platesti asigurarile masinii acolo, de exemplu).

  6. Legea e justificata dar totusi puteau da macar 15 zile de preaviz