MAE grec: Coloana de mașini se întinde pe 3 kilometri, timpul de așteptare fiind de 3 ore/ Autoritățile elene pot modifica fără preaviz condițiile de intrare în țară, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19
Ministerul Afacerilor Externe din Grecia anunță, printr-un comunicat transmis sâmbătă, că lungimea coloanei de mașini care așteaptă la granița dintre Bulgaria și Grecia (Kulata – Promachonas) se întinde pe 3 kilometri, timpul de așteptare fiind de 3 ore.
Totodată, autoritățile elene anunță că pot modifica fără preaviz condițiile de intrare în țară, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19.
Ministerul grec mai anunță că pentru a evita timpi suplimentari de așteptare la frontieră, este important ca cetățenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puțin 48 de ore anterior deplasării și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.
Comunicatul integral
În continuarea precizărilor transmise referitoare la întârzierile înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria și Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetățenilor străini în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Ambasadei României la Sofia, precum și ai oficiului consular de la Salonic aflați la fața locului, la acest moment, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, timpul de așteptare fiind de 3 ore. De asemenea, la acest moment sunt operaționale două benzi pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE și o bandă pentru autoturisme din state non-UE.
MAE precizează că reprezentanții diplomatici ai României au fost prezenți pe parcursul întregii zile la fața locului și au facilitat preluarea cu prioritate a familiilor cu copii și a femeilor însărcinate sau a altor cazuri speciale.
Cu referire la situația unui turist român depistat pozitiv cu COVID-19 la sosirea în Insula Creta, MAE precizează că, potrivit informațiilor preliminare comunicate de autoritățile elene la solicitarea reprezentanților misiunii diplomatice a României la Atena, persoana în cauză a sosit în Republica Elenă la data de 2 iulie cu o cursă aeriană charter cu escală la Atena, destinația finală fiind Insula Creta. Toți pasagerii cursei aeriene respective au fost testați la sosire pentru COVID-19, iar rezultatele testelor prelucrate până la acest moment au confirmat un singur caz pozitiv. În prezent, cetățeanul român este în autoizolare la hotel urmând ca, în cursul zilei de 5 iulie, să fie transportat la o unitate hotelieră desemnată ca locație pentru carantină.
Coform datelor oficiale comunicate de către autoritățile elene, o anchetă epidemiologică vizând contacții direcți ai persoanei depistate pozitiv este în curs. Persoanele depistate pozitiv vor fi plasate în carantină, iar cele cu rezultat negativ al testării își vor putea continua sejurul.
Ministerul Afacerilor Externe continua să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere al frontierei menționat și continuă dialogul susținut cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirea unor astfel de situații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Totodată, pentru a evita timpi suplimentari de așteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că este important ca cetățenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puțin 48 de ore anterior deplasării și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
sursa foto: stireadeiasi.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii