G4Media.ro

Maersk va plăti 3,6 miliarde de dolari cash pentru achiziționarea firmei LF…

sursa foto: Unsplash

Maersk va plăti 3,6 miliarde de dolari cash pentru achiziționarea firmei LF Logistics din Hong Kong

Gigantul danez A.P. Moller Maersk A/S, care controlează o flotă de peste 700 de nave, a anunţat miercuri că va plăti 3,6 miliarde de dolari în numerar pentru achiziţionarea firmei LF Logistics din Hong Kong, în încercarea de se extinde dincolo de afacerea sa de bază, transmite Reuters, citată de Agerpes.

Este una dintre tranzacţiile importante ale Maersk, cea mai mare companie de transport maritim din lume, după o serie de achiziţii recente, inclusiv a unei firme de comerţ electronic şi a unui rival mai mic, Hamburg Sud.

„Achiziţia va consolida capacităţile Maersk în domeniul logistic, oferind clienţilor săi soluţii globale în întregul lanţ de aprovizionare”, se arată într-un comunicat al companiei.

Maersk va cumpăra LF Logistics de la acţionarul majoritar Li & Fung Ltd din Hong Kong şi de la fondul de investiţii Temasek din Singapore, care a achiziţionat 22% din companie în 2019.

LF Logistics furnizează servicii logistice, cum ar fi transportul mărfurilor cu camioane şi depozite în Asia, către 250 de clienţi globali.

Tranzacţia ar urma să se finalizeze în 2022, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare, a informat Maersk.

Recent, Maersk a avertizat că haosul care a perturbat în ultimele luni lanţurile globale de aprovizionare se va extinde în 2022, lipsa şoferilor de camioane afectând distribuirea de bunuri din navele container în întreaga lume.

„Întregul sistem a devenit un blocaj gigantic”, a afirmat Soren Skou, directorul general al celei mai mare companii de transport maritim din lume.

Conform acestuia, navele container nu pot părăsi porturile din cauza lipsei forţei de muncă, în special şoferi care să transporte bunurilor cu camioane mari în Statele Unite şi Marea Britanie, chiar dacă salariile au crescut semnificativ.

Există 300 de nave container care aşteaptă în zona porturilor, a declarat Skou, după ce Maersk a raportat câştiguri trimestriale robuste, datorită cererii masive de bunuri şi un lanţ global de aprovizionare perturbat de Covid-19, care majorează preţurile la transportul maritim de marfă.

Pentru a face faţă cererii în creştere, Maersk a majorat capacitatea, dar asta nu compensează congestionarea porturilor, care a provocat în trimestrul trei din 2021 scăderea cu 4% a cantităţii de mărfuri transportate cu navele container, comparativ cu perioada similară din 2019.

Compania se aşteaptă ca cererea să crească cu 7-9% anul acesta, după ce anterior previzionase 6-8%.

Profitul operaţional s-a triplat în trimestrul trei din 2021, la 6,9 miliarde de dolari.

De asemenea, Maersk a anunţat că va extinde programul de răscumpărare de acţiuni cu încă cinci miliarde de dolari în perioada 2024 – 2025.

sursa foto: Unsplash

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. A cumpărat un mort ca să-și asigure bunăvoința Chinei pentru transportul containerelor.

  2. Nu cred că va plăti cash, e imposibil da stranga atata cash. Probabil e vorba de un transfer bancar, dar uneori google translate joaca feste redactorilor.