MAI: 47 de incidente sau fapte interzise, după încheierea campaniei electorale pentru parlamentare / S-au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 22 de avertismente şi o amendă în valoare de 4.500 de lei
Un număr de 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral au fost sesizate în cursul zilei de sâmbătă, după încheierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, conform Agerpres.
Potrivit acesteia, în cursul zilei de sâmbătă au fost sesizate 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral: 28 s-au confirmat, 4 nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare.
43 dintre sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.
Angajaţii MAI au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 22 de avertismente şi o amendă în valoare de 4.500 de lei.
„Efectivele MAI rămân mobilizate pentru a asigura intervenţia rapidă şi cercetarea cu celeritate a tuturor sesizărilor privind comiterea unor fapte nelegale în context electoral”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.