G4Media.ro

MAI anunță că înmatricularea vehiculelor se mută și în mediul online, în…

Sursa foto: MAI

MAI anunță că înmatricularea vehiculelor se mută și în mediul online, în acest an

Ministerul Afacerilor Interne anunţă, vineri, că procesul de digitalizare a serviciilor oferite cetăţenilor continuă, astfel că, începând cu acest an, înmatricularea vehiculelor va fi posibilă online, la câteva click-uri distanţă, prin intermediul unei platforme a Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, transmite News.ro.

”Odată ce platforma va deveni operaţională timpul petrecut la ghişeele special amenajate va fi redus la minim, iar costurile de deplasare la sediile serviciilor de înmatriculări vor fi eliminate. Cu excepţia ridicării numerelor de înmatriculare, care va rămâne o necesitate fizică, toate celelalte aspecte ale procesului de înmatriculare vor fi realizate online”, anunţă, vineri, MAI; într-un comunicat de rpesă.

Potrivit documentului citat, în urma intrării în vigoare a OUG nr. 38/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România, Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări a fost abilitată să dezvolte şi să administreze o platformă informatică prin intermediul căreia cetăţeanul va avea posibilitatea să solicite integral online transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau radierea unui vehicul.

”Această schimbare reprezintă un angajament ferm către modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice oferite cetăţenilor de către structurile Ministerului Afacerilor Interne. În prezent, specialiştii Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări dezvoltă platforma online prin conectarea cu alte instituţii relevante în acest demers, pentru a asigura un proces de înmatriculare eficient, simplu şi fără probleme”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit ministerului, pe lângă avantajele oferite de posibilitatea efectuării online a operaţiunilor din sfera înmatriculării vehiculelor, solicitantul nu va mai avea obligaţia de a se adresa organului fiscal pentru declararea vehiculului, iar numărul de documente necesare va fi redus semnificativ.

”Platforma va oferi claritate şi transparenţă în procesul de înmatriculare, iar informaţiile vor fi accesibile rapid şi uşor pentru toţi utilizatorii, indiferent de dispozitivul pe care îl vor folosi. Aceşti paşi către digitalizare reflectă angajamentul continuu al MAI de a oferi cetăţenilor acces la servicii publice online, într-o formă simplificată şi uşor de accesat”, mai transmis MAI.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Este un putregai la înmatriculări auto …. Această inițiativă practic desființează mafia înmatriculărilor auto, vor putea și oamenii normali să-și înmatriculeze nu doar samsarii din clanuri ca până acum!

  2. Păi, și toți milițienii care taie frunze la ghișee? Ce faceți cu ei? Îi trimiteți la dirijat circulația? Că doar au ajuns acolo selectați.
    În ceea ce privește numerele de înmatriculare, ele nu pot fi trimise prin poștă/curier, așa cum se trimite certificatul de înmatriculare? Ori trebuie să plimbați cetățenii în continuare, ca să nu uite de găștile politice incompetente și duplicitare?