Mai are Dacian Cioloș, șoferul fără volan, viitor în politică?

Dacian Cioloș a demisionat după patru luni de la alegerea sa în funcția de președinte al USR, cu argumentul că se simte ca un ”șofer fără volan”. Altfel spus, nu controlează decizia, care s-ar afla în mâinile Biroului Național, organism de conducere controlat de oamenii fostului președinte, Dan Barna.

Cioloș le-a propus celor din USR modificarea statului, astfel încât să dilueze influența Biroului Național și să concentreze mai multă putere, sub amenințarea că dacă proiectul său va fi respins demisionează.

Cioloș a demisionat luni, după ce propunerile sale au picat la vot, anunțând că va rămâne simplu membru.

Chiar dorește fostul comisar european, fostul premier și fostul lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European să rămână un simplu membru? Asta ar fi o întrebare. Iar dacă răspunsul este nu, în realitate vrea să facă mai departe politică la vârf, se nasc de aici alte întrebări.

Va dori să intre în cursa pentru Cotroceni în 2024 din partea USR sau din partea altui partid? Vizează un post numit, așa cum au fost cele mai multe ocupate până acum?

Dacă Dacian Cioloș își imaginează că revine peste un an sau doi la vârful USR în poziția de candidat la Cotroceni, mă tem că va fi extrem de greu să convingă partidul pe care l-a abandonat după numai patru luni să-l mai investească o dată cu încredere.

A renunțat mult prea repede, fără să-i fie respins nici un proiect propus în calitate de președinte, fără să fie sabotat de majoritatea pretins ostilă din Biroul Permanent. Nu așa procedează un lider adevărat, ci se luptă să convingă om  cu om că merită urmat.

Sub Dacian Cioloș partidul a continuat scăderea în sondaje. Comandantul a abandonat nava înainte să se scufunde sub pragul psihologic de 10%. Nu cunosc vreun politician care a renunțat la bătălie care să mai fi revenit ulterior. Una este să pierzi alegeri și să te bați cu încăpățânare până câștigi (Orban, Oprescu) și cu totul altceva este să abandonezi cursa înainte să înceapă.

Sunt gesturi de slăbiciune, nu de forță. Orice abandon transmite un puternic mesaj demobilizator și generează dezamăgire în rândul simpatizanților. Cât a fost numit în funcții publice importante, Dacian Cioloș s-a dovedit un  bun administrator de politici publice. Ca politician, și-a arătat limitele.

Am scris primul text despre Dacian Cioloș în urmă cu 14 ani, în 2008, când l-am numit ”Un fel de Macovei”. Salutam atunci intrarea în guvern, pe poziția de ministru al agriculturii, al unui tehnocrat care s-a dovedit competent, iar ulterior a făcut o frumoasă figură de Comisar European.

La fel ca Macovei, pe cât de priceput și util s-a dovedit ca tehnocrat, pe atât de mult a dezamăgit ca om politic, și nu doar la București. Azi, Dacian Cioloș nu mai este liderul gruplui Renew Europe din Parlamentul European.

Stilul său ezitant, veșnic nehotărât, incapabil de coliziune directă cu adversarul politic trădează un reflex de funcționar atent să păstreze bune relații cu toate partidele, cu toți politicienii. Nu se știe niciodată când este nevoie de susținerea lor într-o funcție importantă.

Această mentalitate s-a văzut foarte bine în replica dată președintelui interimar al USR, Cătălin Drulă, care a anunțat că partidul va face de aici încolo opoziție ”pe bune” în stradă.

”Dacă Drulă crede că preşedintele face opoziţie, se înşală. Nu aşa se face opoziţie. Eu personal, cred că nu e suficient să faci opoziţie doar ieşind la atac”, i-a răspuns Cioloș, stârndind stupoare în partid și în public. Dar cum se face opoziție? Lipsind săptămâni întregi din peisaj în plină campanie electorală, în vacanțe în Madeira sau retras în munți, la cabană?

Și aici fostul lider Renew Europe poate fi parțial înțeles. Cioloș s-a obișnuit cu politica mănușilor de catifea de la Bruxelles, cu negocierea de culise și compromisul între marile grupuri politice, foarte diferite de politica parului și a demolării adversarului practicată la București.

N-a reușit să-și adapteze stilul la politica internă și la publicul românesc. Una este politica de salon, făcută cu lideri europeni, cu mănuși de catifea, în sfere înalte, cu totul altceva presupune poziția de lider al unui partid de opoziție în România: muncă de jos, bătut sate și orașe la picor, contact permanent cu pestrița lume românească, ședințe lungi și plictisitoare de organizare internă, schimburi de replici dure în studiourile tv. Postările pe FB și câte o conferință de presă din când în când nu sunt suficiente.

Pe scurt, Cioloș a căzut din Olimp în balta românească unde în mod evident nu se simte în largul lui. Cu comoditatea lui proverbială, nici nu prea avea cum să-i facă față.

În concluzie, cariera lui Dacian Cioloș în USR s-a încheiat. La fel cum Nicușor Dan le-a forțat mâna useriștilor în 2017 și a pierdut definitiv sprijinul partidului, Cioloș are slabe șanse de a mai reveni ca lider al USR.

Oricât de pătruns ar fi de credința că fără el nu se poate, va descoperi curând că viața merge înainte și fără el. Lui Nicușor Dan i-a luat locul Dan Barna, lui Barna Cioloș, lui Cioloș Drulă și nimeni nu se va mai uita, oftând, în spate.

Când abandonează lupta înainte să înceapă, liderii mesianici nu mai au de făcut decât un singur lucru după abdicare: să se salveze pe ei înșiși, căutând soluții personale. Cu experiența sa în funcții importante, Dacian Cioloș și-a încheiat poate cariera politică la vârf, nu și cariera de funcționar util pentru sistem.