G4Media.ro

MAI confirmă interesul pentru Cetățuia Brașovului: ”Instituția noastră a transmis intenția și…

Sursa foto: Facebook / Primăria Brașov

MAI confirmă interesul pentru Cetățuia Brașovului: ”Instituția noastră a transmis intenția și interesul de a prelua în administrare imobilul” / Și Ministerul Educației s-a declarat interesat / Primarul Allen Coliban a cerut în mai multe rânduri preluarea Cetățuii Brașovului

Ministerul de Interne a reacționat marți după ce primarul Brașovului, Allen Coliban, l-a acuzat într-o postare pe Facebook, pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, că vrea să ia Cetățuia Brașovului la MAI. Edilul a solicitat transferul imobilului către Primăria Brașov.

”Având în vedere articolele apărute în mass-media privind „preluarea abuzivă de MAI a Cetății Brașovului”, Direcția Informare și Relații Publice a MAI face următoarele precizări:

Informațiile vehiculate în spațiul public sunt în totalitate false!

Printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit apartenența de drept a imobilului vizat la domeniul public al statului, prin Ministerul Finanțelor.

Astfel, în urma unei solicitări a Ministerului Finanțelor care a fost adresată tuturor ministerelor, instituția noastră a transmis intenția și interesul de a prelua în administrare imobilul cu menținerea uzului și interesului public național al acestuia.

De asemenea, inclusiv Ministerul Educației și-a manifestat intenția de a prelua în administrare imobilul vizat.

Astfel, în funcție de analiza și decizia ce va fi luată la nivelul Guvernului în ceea ce privește instituția care va prelua în administrare imobilul, se pot derula procedurile legale în vederea materializării acestui demers, proceduri care implică promovarea unei hotărâri a Guvernului cu parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Codul administrativ”, anunță Ministerul de Interne într-un comunica de presă.

MAI susține că nu a efectuat niciun demers legislativ în ceea ce privește preluarea imobilului.

”În concluzie, nu poate fi vorba de o preluare forțată din partea Ministerului Afacerilor Interne, demersul reprezentând materializarea unui răspuns la o solicitare legală și instituțională a Ministerului Finanțelor”, se mai precizează în comunicat.

Primarul Allen Coliban i-a îndeamnat luni pe cetățeni să semneze petiția pentru ca cetățuia să revină Brașovului.

Societatea Aro Palace, care a deținut din 1990 Cetățuia Brașovului, a anunțat în urmă cu o săptămână că va preda stabilimentul către Statul Român. După un proces lung de 7 ani, justiția din România a decis că societatea comercială trebuie să înapoieze construcția statului, care este proprietarul de drept. Transferul se va face prin intermediul ANAF Brașov.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...